CHIȘINĂU, 12 iun – Sputnik. Parlamentul Republici Moldova ar putea mări durata concediului pentru îngrijirea copilului cu dizabilități. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat de deputatul Valentina Stratan.
Autorul proiectului propune modificarea Codului Muncii prin majorarea de la un an la doi ani a perioadei de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa salariatului în cazul îngrijirii unui membru bolnav al familiei.
”Proiectul are la bază intenția de a proteja interesele copiilor bolnavi și ale copiilor cu dizabilități, precum și ale părinților acestora, prin oferirea unor oportunități legale suplimentare, care nu implică cheltuieli distincte, dar care le pot fi de un real folos în abordarea realităților cu care se confruntă”, susține deputatul.
În opinia parlamentarului, dacă proiectul va fi votat, atunci vor fi soluționate parțial problemele părinților care au în îngrijire copii bolnavi și anume: imposibilitatea de a munci, veniturile mici, dar și nedorința potențialelor infirmiere de a-și asuma îngrijirea unui copil grav bolnav sau cu dizabilități severe.
”Acești părinți vor putea să-și păstreze locul de muncă pentru o anumită perioadă în care starea sănătății copilului ar putea cunoaște îmbunătățiri și ulterior să se reîncadreze în muncă. Având această oportunitate, părinții își vor putea distribui mai bine timpul și eforturile”, a declarat Stratan.
După intrarea în vigoare a modificărilor propuse, salariatul care are un copil bolnav sau un copil cu dizabilități va putea solicita angajatorului suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă de până la doi ani, iar angajatorul va fi obligat să accepte.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|