CHIȘINĂU, 24 mai — Sputnik. Autoritățile britanice au ridicat nivelul de alertă teroristă până la "critic". Aceasta înseamnă, a explicat premierul Theresa May, ca "posibilitatea unui nou atac este privită ca iminentă".
Decizia a fost luată de Centrul de Analiză a Terorismului (Joint Terrorism Analysis Centre), un grup de experți ai poliției, departamente guvernamentale și agenții specializate. Prima măsură a fost plasarea de personal militar specializat în antiterorism (câteva sute) pentru a proteja zone considerate cheie. Printre acestea sunt Palatul Buckingham, sediul premierului din Downing Street 10, Palatul Westminster și ambasadele.
O altă grijă a premierului este să nu alarmeze inutil populația. Au fost create și două linii telefonice de alertă.
De menționat că nivelul critic de alertă teroristă este doar pentru a treia oară în istoria Marii Britanii. Prima dată a fost în 2006, când exista pericolul ca mai multe avioane să fie aruncate în aer, a doua oară — în 2007, când persoane înarmate amenințau să atace aeroportul din Glasgow după ce amplasaseră bombe într-un club de noapte din Londra.
Ministrul Afacerile Interne, Amber Rude, a declarat în cursul dimineții că se așteaptă ca nivelul critic să fie instituit temporar. În privința teroristului, declarația șefului Home Office a fost critică: Salman Abedi a fost "parțial cunoscut serviciilor secrete".
Problema este că în momentul de față autoritățile britanice explică declanșarea nivelului critic prin faptul că nu se știe dacă teroristul a acționat singur sau a făcut parte dintr-un grup. Amber Russ spune că toate aparențele indică asupra faptului că teroristul NU a acționat singur.
În acest sens, sigur că este de luat în seamă și declarația Statului Islamic — că ar fi stat în spatele atacului de la Manchester, declarație însă neverificată.
Cu toate acestea, este greu de presupus că un tânăr fără pregătire prealabilă reușește să pună la punct un asemenea atentat, car presupune trei aspecte diferite — pregătirea materialului exploziv, stabilirea și studierea zonei de acțiune, dar și a timpului atacului.
Toate acestea pe fondul unei duble condiționări — pregătirea psihologică și deplina conspirativitate a întregii operațiuni. Cu alte cuvinte, pare imposibil ca toate acestea să fie realizate de o singură persoană, mai ales "parțial cunoscută de servicii", deci care nu se afla în baza de date care cuprinde persoanele pregătite, cu risc ridicat de a fi folosite în acțiuni teroriste.
Investigațiile realizate de presa britanică arată un tânăr provenind dintr-o familie care fugise din Libia, o țară supusă unui regim dictatorial cu tendințe islamiste, în care însă populația avea un nivel de trai decent. Salman Abedi este descris de comunitatea din Marea Britanie ca un tânăr liniștit, politicos, "incapabil să comită un asemenea atentat", după cum se exprimă cunoscuții.
În tot aceste complex de date, întrebarea este ce ascund autoritățile britanice? Cel mai grav ar fi să ascundă propria incompetență care a permis o activitate teroristă de grup chiar sub ochii serviciilor de "Intelligence".
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|