CHIȘINĂU, 23 mai – Sputnik. Din data de 1 iulie, persoanele care nu și-au înmatriculat în Republica Moldova automobilele cu numere de înmatriculare străine vor avea dreptul să se afle pe teritoriul țării nu mai mult de șase luni pe an, în timp ce circulația autoturismelor înmatriculate în regiunea transnistreană va fi interzisă.
Din 1 ianuarie și până la 1 iulie, autoturismele înmatriculate în străinătate sau în regiunea transnistreană pot fi plasate în regim vamal de import cu achitarea a doar 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2016. Facilitatea este valabilă până la data de 1 iulie.
Dreptul de aflare pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen mai mare de 180 de zile pe an îl vor avea doar autovehiculele introduse de către persoanele fizice domiciliate în străinătate şi care deţin permis de conducere în ţara în care îşi au domiciliul, cu condiţia achitării vinietei de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile de aflare a autovehiculului pe teritoriul ţării noastre.
Mijloacele de transport auto declarate prin acţiune pe teritoriul vamal pentru care a expirat termenul acordat conform modificărilor operate sunt identificate şi aduse de către poliţie, Poliţia de Frontieră sau Echipele Mobile ale Vămii către cel mai apropiat birou vamal sau către organul vamal de frontieră pentru a fi scoase de pe teritoriul vamal al țării, iar cheltuielile de escortare (0,15 euro/km) vor fi suportate de către persoana fizică care a încălcat termenul de aflare a mijlocului de transport auto pe teritoriul vamal.
De asemenea, începând cu 1 iulie 2017, este interzisă circulația pe drumurile publice a autovehiculelor cu numere de înmatriculare transnistrene în cazul conducătorilor care dețin permis de conducere al Republicii Moldova și domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova. Din această dată, unitatea de transport cu numere transnistrene va fi escortată la parcarea specială.
Circulaţia respectivelor autovehicule este permisă doar în cazul în care acestea sunt în proprietatea agenţilor economici din unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi municipiul Bender şi dacă conducătorii de autovehicule sunt angajaţi ai acestora.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|