CHIȘINĂU, 10 mai — Sputnik. Președintele SUA, Donald Tramp, l-a demis, marți seară, pe directorul Biroului Federal de Investigații din SUA (FBI), James Comey. Potrivit unor surse oficiale, Departamentul Justiţiei a stabilit că James Comey a gestionat inadecvat investigaţia în cazul serverului de mail privat utilizat de Hillary Clinton în calitatea de secretar de Stat american.
"Preşedintele a acceptat recomandarea procurorului general şi adjunctului procurorului general în sensul demiterii directorului Biroului Federal de Investigaţii. James Comey a fost înştiinţat cu puţin timp în urmă. Măsura demiterii are efect imediat", a comunicat Sean Spicer, citează mediafax.ro.
Presa americană a difuzat o scrisoare pe care Donald Trump i-a trimis-o marți lui Comey, în care îl informează asupra demiterii "cu efect imediat".
"Deși am apreciat că m-ați informat, în trei ocazii distincte, că nu făceam obiectul vreunei anchete, sunt totuși de acord cu analiza Departamentului Justiției conform căreia dumneavoastră nu sunteți capabil să conduceți de o manieră eficace Biroul. Este esențial să găsim o nouă conducere pentru FBI care să restabilească încrederea publică în misiunea sa vitală de aplicare a legii", arată Trump, citat de AFP, potrivit agerpres.ro.
Potrivit unor oficiali din cadrul Departamentului Justiţiei, James Comey a fost destituit pentru că ar fi încălcat principii şi proceduri judiciare dezvăluind public detalii despre investigaţia care o viza pe Hillary Clinton. În urmă cu câteva zile, Donald Trump l-a acuzat public pe James Comey că i-a permis lui Hillary Clinton, candidatul democrat în scrutinul prezidenţial din 2016, "multe lucruri rele" atunci când a stabilit că nu trebuia inculpată.
Totodată, James Comey a fost lăudat de Donald Trump la sfârşitul lunii octombrie 2016 când FBI a dispus o nouă investigaţie în cazul emailurilor utilizate de Hillary Clinton în calitatea de secretar de Stat. Hillary Clinton susţine că a pierdut scrutinul prezidenţial din cauza anchetei FBI.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|