CHIȘINĂU, 8 mai – Sputnik. Oamenii legii dețin informații că în timpul manifestărilor de marți, 9 mai, din Chișinău, dedicate Zilei Vicotriei, se pregătesc provocări. Informația a fost prezentată, acum câteva minute, în cadrul unei conferințe de presă de către șeful Inspectoratului General de Poliție, Alexandru Pânzari, șeful Direcției Ordine Publică, Marin Maxian și șeful Inspectoratului Național de Patrulare, Liviu Baziuc.
”Am recepționat informații despre unele provocări. Poliția are sufucuente resurse umane și tehnice pentru a preveni asemenea acțiuni. Poliția va interveni ferm, prompt și legal pentru a preveni orice provocare în cadrul manifestărilor din ziua de 9 mai”, a declarat Pânzari.
”Sunt riscuri. Evaluăm sub toate aspectele cum acestea pot evolua. Solicităm cetățenilor ca în cazul situațiilor suspecte să informeze imediat poliția”, a adăugat Maxian.
Șeful INP a comunicat că, marți, în intervalul orelor 09.00 – 12.00, va fi sistată circulația transportului, inclusiv a celui public, pe un șir de străzi din Chișinău în legătură cu desfășurarea Marșului Victoriei.
Pentru asigurarea ordinii publice, la 9 mai, în toată țara vor fi mobilizați mai mult de 3 mii de polițiști.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
Sputnik Moldova pe Facebook, @sputnikmoldova pe Twitter, Sputnik Moldova pe VK, Sputnik Moldova pe OK, Sputnik Moldova pe GPlus+