CHIȘINĂU, 3 mai — Sputnik. Purtătorul de cuvânt al Centrului Național Anticorupție, Angela Starinchi, a anunțat pe pagina sa de facebook că CNA și Procuratura Anticorupție desfășoară noi percheziții.
"CNA şi procurorii Anticorupţie desfăşoară, în aceste clipe, percheziţii în mai multe locaţii în cadrul unor dosare de delapidare a fondurilor europene.
Acţiunile de urmărire penală au loc în raza Chişinăului, la oficiile şi domiciliile figuranţilor, precum şi în unele raioane ale ţării", scrie Angela Starinschi.
"Este vorba despre proiecte investiţionale, implementate în raionul Criuleni, iar în dosar sunt vizaţi manageri de proiecte şi mai mulţi agenţi economici care ar fi acţionat în complicitate cu scopul de a însuşi mijoace financiare în proporţii deosebit de mari", precizează purtătorul de cuvânt al CNA.
Anterior, mai mulţi funcţionari şi agenţi economici au fost arestaţi pentru deturnare de fonduri europene în dosare similare, precizează Angela Strainschi, menționând că va reveni cu detalii.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|