Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ghimpu, despre peştele uscat şi mămăliga din pachetul lui Chirinciuc

© Facebook / Mihai GhimpuMihai Ghimpu la o petrecere
Mihai Ghimpu la o petrecere - Sputnik Moldova
Abonare
Purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi, a venit cu o replică la comentariile făcute de şeful liberalilor, Mihai Ghimpu, în cadrul unei emisiuni la Pro TV, cu privire la înregistrările video care îl inculpă pe ministrul Transporturilor

CHIŞINĂU, 29 apr — Sputnik. Procuratura Anticorupție a făcut publice, vineri, imaginile video surprinse cu cameră ascunsă în biroul lui Iurie Chirinciuc, care ar dovedi vinovăţia ministrului liberal al Transporturilor. Acestea nu l-au convins însă pe preşedintele PL, Mihai Ghuimpu.

În una dintre înregistrări, ministrul liberal Chirinciuc îl avertizează pe un agent economic că se va alege cu interdicție de părăsire a țării și cu un loc într-o „listă neagră".

Обыски в кабинете министра транспорта Юрия Киринчука - Sputnik Moldova
Societate
Detalii: De ce a fost săltat de CNA ministrul liberal al Transporturilor

Totodată, Chirinciuc este surprins și în momentul în care primește un pachet, probabil cu bani. El discută și despre tentativa de a influența deciziile unor judecători.

Ghimpu a încercat să facă haz de necaz şi să-l disculpe pe ministrul instalat de liberali la Transporturi, afirmând că poate acesta discută cu judecătorul despre vreun dosar pa care-l are Ministerul, nu pentru a-l influenţa, ci pentru a afla dacă „e frumos".

În ceea ce priveşte pachetul pe care l-a primit Chirinciuc, în care ar fi fost bani, capul liberalilor iarăşi nu s-a lăsat convins şi a afirmat că nu există dovezi că acolo erau bani.

„Poate acolo era măligă sau un pește uscat", a presupus Ghimpu, care a mai acuzat că ar fi vorba de un „truc", pachetul având rolul „ să convingă lumea".

Purtătorul de cuvânt al Centrului Naţional Anticorupţie, Angela Starinschi, a venit cu o replică la afirmaţiile liberalului, în care îi spune ce era de fapt în pachetul cu pricina.

"Nu, Domnule preşedinte Ghimpu, în pachet nu era nici o bucată de mămăligă,şi nici măcar un peşte uscat! Era o balenă albastră!", a scris Starinschi pe pagina sa de facebook.

"Si acum serios. In pachet erau bani! Punct!", a mai adăugat aceasta.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuk, promovat în funcţie de PL, a fost reţinut, joi, de procurorii Anticorupţie şi ofiţerii CAN, în urma unor percheziţii la domiciliul şi biroul acestuia, în cadrul unui dosar de corupţie.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

Fluxul de știri
0