Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Decizie fără precedent la Guvern: Soartă incertă pentru zeci de mii de moldoveni

© Sputnik / Павел Лисицын / Accesați arhiva multimediaСельский дом
Сельский дом - Sputnik Moldova
Abonare
Ministerul Agriculturii a venit cu o inițiativă fără precedent prin care își propune să elaboreze și să aprobe o nouă redacție a Codului Funciar

CHIȘINĂU, 26 apr — Sputnik. Ministerului Agriculturii a venit cu inițiativa de a elabora și aproba o nouă redacție a Codului Funciar al Republicii Moldova. Dacă va fi aprobat de Parlament, vor fi afectați peste 100 de mii de deținători de terenuri din cadrul celor peste 600 de întovărășiri pomicole din țară.

Agricoltura - Sputnik Moldova
Terenurile agricole din România aduc profituri de milioane străinilor

Potrivit proiectului noului cod, întovărășirile pomicole organizate pentru administrarea terenurilor care au fost atribuite în folosinţă cetăţenilor Republicii Moldova cu statut de loturi pomicole urmează să-și înceteze activitatea în termen de șase luni de la data intrării în vigoare.

Guvernul a refuzat excluderea prevederii privind interzicerea activității întovărășirilor pomicole din proiectul de lege.

”În prezent, întovărăşirile pomicole, într-adevăr, se află într-o situaţie incertă din mai multe puncte de vedere. Majoritatea terenurilor agricole ale acestora nu se utilizează în agricultură. Însă terenurile repartizate întovărăşirilor pomicole sunt terenuri cu destinaţie agricolă și sunt destinate pentru obținerea producţiei agricole şi pentru amplasarea obiectivelor de infrastructură a agriculturii, conform art. 36 din Codul funciar nr.828-XII din 25.12.1991. În prezent, pe majoritatea terenurilor date sunt edificate case de locuit. Din aceste considerente considerăm că în acest sens este necesar să fie elaborat un act normativ unde va fi reglementată activitatea acestora”, scrie în sinteza propunerilor și obiecțiilor la proiectul de hotărâre pentru aprobarea noului Cod Funciar.

Cezar Salagor - Sputnik Moldova
Moldova - o nouă colonie la periferia Uniunii Europene

Totodată, este menționat faptul că proprietarii de terenuri nu vor avea posibilitatea de a edifica construcţii, fără a schimba în prealabil destinaţia terenului.

Potrivit notei informative, semnată de viceministrul Iurie Ușurelu, scopul proiectului este de a crea un cadru legislativ nou adaptate la noile realități, care nu sunt reglementate de Codul Funciar în vigoare.

În 26 iunie 2016, a fost convocată o ședință a Grupului de lucru creat pentru elaborarea proiectului de modificare a actelor normative care reglementează activitatea întovărășirilor pomicole. Atunci membrii întovărășirilor pomicole, cât și reprezentanții autorităților locale au înaintat Parlamentului un șir de cereri și petiții prin care solicitau soluționarea problemelor cu care se confruntă, menționând despre gravitatea situației în care se află cele peste 100 mii persoane, locuitori ai peste 600 de întovărășiri pomicole.

Revoltător: Autoritățile nu știu cât din pământul țării e dat pe tavă străinilor>>

Cea mai gravă problemă cu care se confruntă membrii întovărășirilor agricole sunt legate de imposibilitatea legalizării construcțiilor cu destinație de locuințe, lipsa accesului la servicii publice, de infrastructură, medicale și sociale, lipsa vizei de reședință. Și în 2016, legislatorii menționau că urmează să fie elaborată o lege-cadru, care ar soluționa problemele tuturor membrilor întovărășirilor pomicole.

Proiectul Codului funciar este structurat în XIII capitole și 96 de articole. Dacă va fi aprobat, acesta va intra în vigoare după 12 luni din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

Fluxul de știri
0