CHIȘINĂU, 16 apr – Sputnik. Dacă vă petreceți Paștele la Bratislava sau în împrejurimi, mai mult ca sigur veți da peste oameni care se pregătesc pentru tradiționala lovire cu nuiaua de salcie a femeilor tinere din a doua zi de Paște.
Mai spre est însă, tradiția cea mai răspândită este udatul fetelor cu apă rece. Tradițiile de Paște diferă de la o regiune la alta în Europa Centrală, implicând apă, nuiele și multă mâncare, scrie The Slovak Spectator într-un amplu material dedicat acestui subiect.
Slovacia este un punct de răscruce a două tradiții de Paște: este vorba despre lovirea cu nuiaua și udatul cu apă. Lovirea cu nuiaua este ceva comun în vestul Slovaciei, la fel ca în țările de la vest — Austria, Germania, Cehia, dar și într-o parte din Polonia. În estul Slovaciei, bărbații obișnuiesc să stropească fetele cu apă, la fel cum este obiceiul și într-o altă parte din Polonia, în Ungaria și Ucraina, a explicat etnograful Kornelia Jakubikova, relatează Agerpres.
„Lovirea cu nuiaua și udatul cu apă pot părea tradiții diferite, dar într-un fel sunt la fel", a spus Kornelia Jakubikova. Lovirea cu nuiaua ar trebui să izgonească răul și bolile și să asigure faptul că fetele vor fi sănătoase și deștepte. În cazul apei, obiceiul simbolizează puritatea, sănătatea și fertilitatea.
Tradiția se aplică în principal în cazul femeilor tinere, considerate cele menite să dea naștere unor noi vieți, și nu femeilor în vârstă sau fetițelor, a adăugat Jakubikova.
„Fetele considerau aceste tradiții ca pe ceva pozitiv și de aceea îi răsplăteau pe băieți", a mai spus etnograful, care respinge opiniile ce etichetează aceste tradiții drept o manifestare a violenței împotriva femeilor.
Există însă și o nouă tradiție tot mai populară în țările din Europa Centrală, este vorba de căutarea ouălor de ciocolată ascunse în parcuri.
„Copiilor le place atât de mult, dar pentru noi, ca adulți, este ceva nou. Nu-mi amintesc să fi crescut cu aceste tradiții", a declarat Vilma Anyzova, șefa Centrului ceh din Bratislava pentru The Slovak Spectator.
Totuși, Kornelia Jakubikova a explicat că, deși aceasta nu este o tradiție tipică pentru popoarele slave, ea nu este nouă în acest teritoriu. Vânătoarea de ouă este tipică pentru populațiile germanice.
Când vine vorba de cumpărat dulciuri de Paște, un alt simbol care nu este specific populațiilor slave dar care umple galantarele magazinelor este iepurașul de Paște, pe care majoritatea oamenilor nu îl mai consideră „străin" în aceste zile.
„Iepurașul de Paște este un animal adorat de vechii germani, specific cultului zeiței germane Ostara", a spus etnograful, explicând că simbolul era dominant în perioada primăverii și că sugera fertilitatea. Simboluri similare ale populațiilor slave erau puii, ouăle și mieii.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare: Sputnik Moldova pe Facebook, @sputnikmoldova pe Twitter, Sputnik Moldova pe VK, Sputnik Moldova pe OK, Sputnik Moldova pe GPlus+