Cu toții avem momente când ne dorim o altă condiție în care să existăm. Ne dorim altă istorie, alte amintiri sau alte aspirații, dar ce este istoria dacă nu o aglomerație de amintiri adunate laolaltă? Arta mi-a demonstrat că talentul alege omul şi niciodată invers. Am început să prind adevăratul gust pentru lectură pe la 16 ani. Țin minte şi acum prima noastră discuție cu profesoara de literatură, ne-a dat o listă de cărți. Acestea fiind necesare pentru a păşi cu dreptul în clasele liceale. Din start, am luat-o ca pe o datorie, pe parcurs — lucrurile s-au schimbat. Citind, am început s-o urăsc pe Otilia, să-mi fie milă de Felix și să admir detaliile prin care lumea lor căpătă viață. George Călinescu mi-a trezit emoții de care nici nu bănuiam.
Cu Druță, cred că am înțeles sensul şi importanța meleagului pe care trăiesc. Am avut clipe când o simplă pagină de hârtie şi cuvintele negre de pe ea îmi înecau ochii în lacrimi.
"Frunze de dor" — prima carte
Nu-i exclud nici pe cei contemporani, cei care lungesc un drum al artei şi spun lucrurilor pe nume, prin pagini şi cuvinte. Ei ne conduc prin galeriile minții, construite cu dăruirii de sine. O carte semnată de un autorul de-al nostru, fie el clasic sau contemporan, în biblioteca personală este mândria pe care o purtăm. Este tot acel frumos care ni se cuvine pe drept. Ne inspiram de la ei, îi admirăm sau îi criticăm — toate le facem datorită faptului că există. Indiferent de condiții, cred că trebuie să-i apreciem şi să ne mândrim cu ei. Ca orice om, aș spune despre scriitorii noştri că scrierile lor conțin spiritul poporului nostru, viața pe care au dus-o buneii noştri şi pe care o avem noi. Sunt vorbele unei întregi istorii și înțelepciunea adunată de timp. Ceea ce iese de sub penița lor suntem noi. Cu toții avem momente când ne dorim o altă condiție în care să existăm. Ne dorim altă istorie, alte amintiri sau alte aspirații, dar ce este istoria dacă nu o aglomerație de amintiri adunate laolaltă? Arta mi-a demonstrat că talentul alege omul şi niciodată invers. Am început să prind adevăratul gust pentru lectură pe la 16 ani. Țin minte şi acum prima noastră discuție cu profesoara de literatură, ne-a dat o listă de cărți. Acestea fiind necesare pentru a păși cu dreptul în clasele liceale. Din start, am luat-o ca pe o datorie, pe parcurs — lucrurile s-au schimbat. Citind, am început s-o urăsc pe Otilia, să-mi fie milă de Felix și să admir detaliile prin care lumea lor căpătă viață. George Călinescu mi-a trezit emoții de care nici nu bănuiam.
Ioan Slavici sau Aureliu Busuioc nu s-au gândit să-şi facă publicitate pe Facebook
Ador să hoinăresc prin librării, uneori chiar sunt atentă la cărțile pe care le aleg alți cititori, cred că este o deprindere formată datorită activității mele. Cărțile scriitorilor români și basarabeni sunt așezate pe rafturile de jos, mai aproape de picioare decât de mâini. Posibil, această așezare se datorează prețului şi popularității. Mă îndoiesc că Ioan Slavici sau Aureliu Busuioc au visat că va trebui să-şi facă publicitate pe Facebook. Păcat că pe ele nu este scris: "Adevăratele cărți care pot citi în suflete omeneşti". Mâinile care se îndreaptă spre rafturile de jos capătă o alură deosebită sub privirile mele. Mi se umple pieptul de mândrie. În aceste momente mă conving că existăm atât timp, cât ne mândrim cu ceea ce ne aparține.
Ce găsim la scriitorii noştri şi n-au alții? Ne găsim pe noi! O ființă cu rădăcini, dorințe şi dreptul la vise. Da, suntem noi cei care avem scriitori.
Victoria Anna, fondatoarea Clubului Cititoarelor Moderne din Moldova
