CHIȘINĂU, 10 apr — Sputnik. Ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley a declarat că schimbarea de regim în Siria este una dintre prioritățile administrației Trump. Prin aceasta ambasadoarea înțelege "alungarea președintelui sirian Bashar al-Assad" și scoaterea Siriei "de sub influența iraniană".
"Noi nu vedem o Sirie pașnică cu Assad acolo", a declarat Haley, care cu două zile înainte afirmase că atacul american nu a însemnat decât "represalii" la presupusele atacuri cu arme chimice.
Ambasadoarea se contrazice însă deoarece, cu doar două zile înainte, tot ea infirmase intenția SUA de a-l schimba pe Assad: "Este vorba despre schimbarea priorităților (în luptă) și prioritatea noastră nu mai este să stăm și să ne concentrăm pe plecarea lui Assad".
"Înfrângerea Statului Islamic este o altă prioritate, declară totuși ambasadoarea americană, iar secretarul de stat, Rex Tillerson, spune chiar că "prima dintre prioritățile Washingtonului este înfrângerea Statului Islamic".
"Odată ce amenințarea Statului Islamic va fi redusă sau eliminată, cred că ne putem îndrepta direct atenția spre stabilizarea situației în Siria", a declarat Tillerson. Mai mult, Tillerson speră că Statele Unite vor putea aduce părțile împreună pentru a începe procesul prin care să se ajungă la o soluție politică, scrie Agerpres.
Amintim că președintele Donald Trump a ordonat lovitura cu rachete "după imaginile văzute la televiziune, în care apar copii ce au suferit leziuni provocate de arme chimice", iar serviciile secrete americane l-ar fi informat că armata siriană se face vinovată de folosirea armelor chimice.
Până la ora actuală, SUA nu a prezentat probe în acest sens, OIAC (Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice) nu a finalizat o investigație în aceste sens, dar confirmă faptul că toate armele chimice declarate de Damasc fuseseră în prealabil distruse sub control ONU. De asemenea, nu există nici o decizie a Consiliului de Securitate care să autorizeze intervenția americană în Siria
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>