CHIŞINĂU, 1 apr — Sputnik. Procurorii anticorupție au inițiat un proces penal pe numele angajaților Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat de la sediul Guvernului Republicii Moldova, care au încercat să-i oprească ieri pe procurorii și ofițerilor CNA la sediul Guvernului.
Amintim că CNA a efectuat ieri percheziţii în mai multe birouri ale Ministerului Economiei, în cadrul unui dosar privind abuz ul de putere.
Potrivit ofițerului de presă al CNA, Angela Starinschi, procesul penal a fost iniţiat pe numele angajaţilor SPPS care au încercat să restricţioneze accesul procurorilor şi ofiţerilor CNA în sediul Guvernului, respectiv al Ministerului Economiei, în timpul unor operaţiuni care au avut loc în ziua de 31 martie.
„În zilele următoare, aceștia vor fi audiați de procurori. Încercarea ofițerilor SPPS de a împiedica accesul ofițerilor anticorupție în clădire ar fi putut duce la împiedicarea operațiunii", a specificat Starinschi.
Precizăm că acţiunile de urmărire penală ale CNA au continuat şi sâmbătă, în urma acestora fiind reţinute, în afara viceministrului Economiei Valerui Triboi, alte patru persoane, inclusiv un consilier şi unul dintre şoferii acestuia.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.