TIRASPOL, 24 mart — Sputnik, Irina Leahova. Îngrijorarea pe care o manifestă administrația regiunii transnistrene în legătură cu planurile Moldovei și Ucrainei de a institui un control vamal comun la punctul de trecere a frontierei „Cuciurgan" nu este întemeiată. Aceasta este părerea reprezentantului special al președintelui în exercițiu al OSCE, Wolf Dietrich Heim, după întrevederea cu șeful departamentul politicii externe al Transnistriei, Vitali Ignatiev.
„Schimbările care vor fi operate la Cuciurgan, Pervomaisk pot avea și o influență pozitivă asupra locuitorilor din Transnistria. Iar îngrijorarea manifestată este neproporțională cu ceea ce e planificat. Ea nu este întemeiată", a spus Heim.
Totodată, diplomatul austriac a dat asigurări că este bucuros că are posibilitatea de a contribui la nivel tehnic și neoficial la examinarea chestiunii privind punctul de control vamal comun, însă, în opinia sa, „aceasta nu este o chestiune care trebuie să fie inclusă pe ordinea de zi a ședințelor care se desfășoară în formatul „5+2".
„Considerăm că este necesar de a face un schimb de opinii în această chestiune la anumite niveluri, însă nu neapărat la nivel oficial", a menționat Heim.
La rândul său, șeful ministerului de externe al nerecunoscutei republici transnistrene, Vitali Ignatiev, insistă că problema controlului comun la frontiera transnistreană are tangență și cu procesul de negocieri, iar urmările înființării acestui punct de control afectează interesele oamenilor care locuiesc în Transnistria.
„Problema trebuie discutată într-un mod cât mai deschis și este inadmisibilă luarea oricăror acțiuni, decizii care ar putea înrăutăți situația social-economică a populației. În acest scop, este necesar de apelat la orice nivel de dialog pe care noi deocamdată nu-l vedem. Cu noi nu vor să discute, nici argumentele noastre nu vor să le asculte", a subliniat Ignatiev.
Acesta a atras atenția asupra faptului că de chestiunea respectivă trebuie să se ocupe specialiștii în domeniul vamal. Dar nici el, nici colegul său austriac nu sunt edificați în acest domeniu, a menționat Ignatiev.
„Transnistria și-a prezentat punctul de vedere, iar toți ceilalți parteneri evită un dialog normal. Nimeni nu dialoghează cu Transnistria și nu prezintă ca argumente cifre sau acte juridice concrete. Considerăm că, fără a ține cont de poziția Transnistriei, astfel de decizii nu pot fi luate", a concluzionat Ignatiev.
Potrivit acestuia, în cazul în care părțile nu se pot înțelege la nivel neformal, este necesar să apeleze la nivel oficial, inclusiv chestiunea să fie abordată în procesul de negocieri. Totodată, reprezentantul Tiraspolului speră că îngrijorarea părții transnistrene a fost totuși auzită de către președintele în exercițiu al OSCE și că „aceste semnale vor contribui la evitarea escaladării tensiunilor" privind problema punctului de control comun dela Cuciurgan.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>