Vladimir Plahotniuc afirmă că noul sistem ar putea aduce mai multe beneficii oamenilor. Potrivit liderului PDM, fiecare dintre noi își va putea alege deputatul care să-l reprezinte în Parlament. Iar dacă se dezamăgește la un moment dat de legiuitorul căruia i-a încredințat votul, atunci cetățeanul va avea posibilitatea de a-i retrage mandatul. Această inițiativă a fost blamată însă de opoziția parlamentară și criticată de unii formatori de opinie, care au spus că Republica Moldova nu este pregătită pentru implementarea unui astfel de sistem electoral.
Corespondentul Sputnik Moldova Radu Hatmanu a încercat să afle, în cadrul rubricii VOX POPULI, ce cred oamenii despre inițiativa democraților de a schimba sistemul electoral și dacă, în general, știu ce reprezintă sistemul uninominal. Așa cum era și de așteptat, părerile oamenilor au fost împărțite. Unii s-au pronunțat în favoarea cestei propuneri, alții însă nici nu știu ce presupune sistemul uninominal.
Autor: Radu Hatmanu
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>