CHIȘINĂU, 10 mar – Sputnik. Medicii care s-au bătut în sala de operație la Spitalul Raional Orhei au fost sancționați cu „mustrare”. Totodată, „avertisment” a primit vicedirectorul instituției medicale, care nu a supravegheat activitatea secției de chirurgie.
Ministerul Sănătății anunță că măsurile au fost aplicate de administrația spitalului în urma anchetei desfășurate.
În cadrul investigației s-a stabilit că medicul Valeriu Slutu a ignorat prevederile regulamentului intern al spitalului. Chirurgul a efectuat o intervenţie chirurgicală în afara programului și fără acordul şefului secţiei de chirurgie sau al administraţiei.
Slutu nu a respectat nici Protocolul de Funcţionare a Blocului Operator, care prevede că șeful secției de chirurgie este responsabil de buna desfășurare a activității chirurgicale.
Comisia care a investigat incidentul a constatat că şeful secţiei de chirurgie Ivan Şiman a încălcat normele deontologice prin faptul că l-a agresat pe chirurgul Valeriu Slutu. Potrivit Codului de Etică al Lucrătorului Medical şi Farmacistului, Ivan Șiman era obligat să soluționeze amiabil litigiul.
Din fericire, incidentul nu a afectat calitatea asistenței medicale acordată pacientei, care se afla în sala de operație în timpul conflictului.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>