CHIȘINĂU, 8 mart — Sputnik. Comisia Europeană va examinarea problema diferenței de calitate dintre mărfurilor similare care sunt vândute în țările din Vestul și Estul Uniunii Europene, a anunțat luni ministrul Agriculturii al Cehiei, Marian Jurečka, cu referire la declarațiile comisarului european Věra Jourová.
Joi, participanții la summit-ul special al șefilor guvernelor statelor Grupului de la Vișegrad (Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria) s-au adresat Comisiei Europene cu solicitarea de a examina problema diferenței de calitate dintre mărfurile care se vând în Vestul și Estul Uniunii Europene.
Potrivit premierului Roberto Fico, testele efectuate în ultima perioada au "confirmat rezultatele diametral opuse" în ceea ce privește componența și calitatea produselor alimentare care se vând în Slovacia, Cehia, Ungaria și Polonia, față de produsele similare care se vând în Europa Occidentală. La o concluzie similară s-a ajuns și în urma unor teste efectuate în Ungaria.
"Doamna comisar European Jourová a declarat luni că în decursul lunii martie va purta discuții cu reprezentanții tuturor statelor UE și cu serviciile lor de inspecție, pentru a avea un tablou complet asupra situației, inclusiv dacă această situație vizează doar statele blocului estic", a declarat Jurečka.
Jourová a calificat practica dublelor standarde de calitate în ceea ce privește produsele alimentare și astfel de mărfuri precum detergenții, drept "o practică lipsită de onestitate pe piața europeană”. Aceasta a subliniat că nu și-ar dori să aplice norme coercitive pentru soluționarea acestei probleme, preferând să apeleze la instrumentele existente în ceea ce privește apărarea drepturilor consumatorilor din UE.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.