CHIŞINĂU, 12 mar — Sputnik. Reglementările tehnice extrem de stricte ale Uniunii Europene duc la situaţia când producţia unor ţări, inclusiv Moldova, îşi pierde priorităţile naţionale, a declarat vineri directorul general al Centrului de afaceri al dezvoltării economice a CSI, Vladimir Savcenko, în cadrul conferinţei de presă cu includerea unor platforme de la Chişinău şi Erevan.
„În Europa sunt în vigoare reglementări tehnice dure. Cei care tind într-acolo, îşi pierd uneori priorităţile naţionale. În Moldova a existat vinul „Heres". Atunci când a început trecerea la standardele europene, acesta şi-a schimbat denumirea, deoarece preferinţa în producerea „Heres"-ului o au spaniolii şi portughezii", a menţionat Savcenko.
În opinia acestuia, o anumită piaţă aşteaptă o marfa concretă, acolo unde aceasta lipseşte. Moldova însă, consideră expertul, se dezvoltă într-o anumită sferă, iar un avans în ceea ce priveşte mărfurile sale specifice pe piaţa europeană se observă doar în privinţa livrărilor de nuci şi struguri.
În afară de aceasta, avertizează specialistul, trecerea la standardele tehnice europene ar putea fi un proces destul de costisitor pentru ţară.
„În ceea ce ţine de reglementările tehnice, am putea aduce aici exemplul Ucrainei. Noi am realizat un calcul, care a arătat că pentru ca regulamentele tehnice ucrainene să fie reglementate sută la sută ca şi cele europene, ţara va trebui să cheltuiască în jur de 96-98 de euro. Nimeni nu va putea cheltui asemenea sume, de aceea un şir de întreprinderi industriale vor fi închise", a mai spus Savcenko.
Directorul Departamentului pentru cooperare economică a Comitetului Executiv al CSI, Andrei Kuşnirenko, a declarat la rândul său că ţările membre CSI sunt îngrijorate de faptul că atât în Acordul Moldova-UE, cât şi în cel cu Ucraina există stipularea că cele două ţări vor trebui să treacă, în timp de 3-5 ani, la standardele europene.
„Faptul în sine nu este unul negativ. Multe ţări din cadrul comunităţii folosesc aceste standarde ca bază, modelându-le în cadrul propriilor economii. Totodată însă, în aceste Acorduri se conţine prevederea că celelalte standarde vor trebui anulate", a menţionat Kuşnirenko.
În opinia acestuia, în asta şi constă principala problemă care generează dificultăţi în colaborarea ulterioară. În linii generale, consideră Kuşnirenko, la moment partea moldovenească poate participa activ la lucrările organelor Comunităţii.