CHIȘINĂU, 15 feb – Sputnik. Serviciul de Informații şi Securitate (SIS), în cooperare cu Procuratura raionului Soroca, au desfășurat un complex de măsuri speciale orientate spre prevenirea propagării ideologiei radicale islamiste şi curmarea acţiunilor de păstrare şi eventuală comercializare ilegală a armamentului în rândul unor grupuri etnice din Moldova.
”În cadrul acțiunilor procesual penale au fost acumulate dovezi privind intenţiile de autoradicalizare a unor cetățeni moldoveni, exprimate prin promovarea în spaţiul virtual, inclusiv pe reţelele de socializare, a islamismului extremist şi publicarea imaginilor cu arme de foc”, precizează SIS.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile figuranţilor dosarului au fost depistate şi ridicate două pistoale ”Baikal”, un pistol ”Parabellum”, un încărcător la pistol ”Parabellum” cu 5 cartuşe, o carabină semiautomată ”Saiga – 410 K”, o carabină de model ”Mosin” și 123 cartuşe pentru această armă.
Pe numele suspecților a fost deschis un dosar penal pentru purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor. În cazul în care va fi demonstrată vinovăţia acestora, ei riscă privaţiune de libertate de la 2 la 7 ani.
SIS solicită implicarea activă a societăţii în activităţi de identificare şi informare a organelor de ocrotire a normelor de drept despre manifestările cu caracter extremist şi terorist depistate pe teritoriul Republicii Moldova.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.