CHIȘINĂU, 13 feb — Sputnik. Frank-Walter Steinmeier, unul dintre cei mai respectați politicieni germani, cunoscut mai mult pentru activitatea sa ca ministru de Externe, este de astăzi noul președinte al Germaniei. Conform Constituției, președintele statului este ales de Adunarea Federală (întrunită exclusiv în acest scop), Steinmeier, obținând 931 de voturi în favoarea sa din totalul de 1253. Este de remarcat că sloganul lui Steinmeier "Deutschland zuerst" — "Germania mai întâi", seamănă nu doar cu imnul german "Deutschland uber alles" (Germania mai presus de orice), dar și cu ideea lui Trump, "Totul pentru americani".
Frank-Walter Steinmeier s-a născut pe 5 ianuarie 1956, este doctor în drept și diplomat în științe politice, a condus diplomația germană între 2005 și 2009, precum și din 2013 până în 2017; între 2007 și 2009 a fost vice-cancelar. Este membru al SPD (Partidul Social Democrat), iar cariera sa politică a fost susținută de fostul cancelar Gerhard Schroeder, dar și de colaborarea cu cancelarul Angela Merkel. Schroeder este actualmente în conducerea grupului Gazprom și este apropiat de Vladimir Putin.
În privința politicii sale diplomatice, a fost criticat de partenerii din zona euro-atlantică pentru dezvoltarea relațiilor cu Rusia și China, reproșându-i-se punerea pe primul plan a intereselor economice ale Germaniei, în dauna altor chestiuni, cum ar fi "drepturile omului", cu referire directă la problematica Rusia — Ucraina.
În privința relațiilor cu Moscova, Steinemeier a susținut, în 2014, după începerea crizei ucrainene, că Rusia trebuie să facă parte din grupul G8, acesta fiind "singurul mod în care se poate avea un dialog direct cu Moscova". În 2015 a susținut din nou că sancțiunile împotriva Rusiei nu trebuie să devină un scop în sine, subliniind în acest sens situația din Orientul Apropiat, "o privire asupra situației mondiale arată că avem nevoie de Rusia ca un partener constructiv pentru rezolvarea unui număr semnificativ de conflicte.
Tot în 2015, Steinmeier a propus o declarație comună UE — Rusia vizând un proiect de prospecțiuni și investiții pe termen lung pentru crearea unei zone economice integrate de la Atlantic la Pacific. În 2016, Steinmeier a criticat NATO pentru provocarea Rusiei la o cursă a înarmării. În acest sens, el a lansat și o teorie în spațiul public "tensiunile actuale est-vest sunt mai periculoase decât războiul rece".
În august 2016 Steinmeier, prin intermediul unui articol publicat în prestigiosul cotidian Frankfurter Allgemeine Zeitung a lansat, recent o chemare, adresată NATO și Rusiei, la o nouă înțelegere privind controlul armamentului, controlul armelor convenționale în Europa, măsuri de transparență, norme care să cuprindă tehnologia militară nouă, cum ar fi dronele, precum și capacitatea de a controla arme, chiar și în teritoriile disputate. Propunerile sale, în prezent, sunt pe agenda OSCE.
Prestigioasa revistă "Strategic Culture" publica acum câteva zile o analiză "Frank-Walter Steinmeier to Become President of Germany: Russia's Perspective" în care, așa cum se spune în titlu se evaluează perspectivele Rusiei — de fapt, al relațiilor germano-ruse și UE- Rusia — în varianta președinției Steinmeier:
"(Alegerea lui Steinmeier, red.) presupune o modificare a politicii Germaniei privind Rusia. Este de așteptat ca Steinmeier să adopte o politică mai prietenoasă, pe scară largă, față de Moscova. Rusia și Germania au trecut prin momente grele ale relației lor, dar domnul Steinmeier și-a adus o contribuție semnificativă pentru a preveni alunecarea la cel mai scăzut reflux. Președintele ales are relații bune de lucru cu președintele rus, Vladimir Putin, și cu ministrul de externe, Serghei Lavrov — relațiile personale fiind un factor foarte important pentru îmbunătățirea celor diplomatice”.
În anul 2008, Steinmeier a inițiat conceptul unui parteneriat germano-rus pentru modernizare. El vizitează adesea Rusia, mai ales Ural Federal University, al cărei doctor honoris causa este.
Steinmeier a pledat pentru relaxarea treptată a măsurilor restrictive anti-rusești. La sfârșitul lunii octombrie 2016, el s-a opus impunerii de noi sancțiuni împotriva Moscovei, pe fondul situației (incidentelor) din Alep. Steinmeier crede că Rusia trebuie să joace un rol-cheie în gestionarea crizelor din întreaga lume, în special în Siria.
În observațiile sale cu privire la prezența sporită a NATO și a activităților din apropierea frontierelor Rusiei, Steinmeier a acuzat alianța de provocare împotriva Rusiei. El a vorbit împotriva exercițiilor militare ale NATO, în Polonia și statele baltice descriind-le ca "zăngănit de săbii". "Oricine crede că o paradă simbolică a tancurilor la granița de est a Alianței va aduce securitate, greșește", a declarat Steinmeier."
În Germania, autoritatea președintelui se referă la chestiuni de reprezentare, are și un rol de reper moral, dar acționează și în situații limită: dizolvarea parlamentului (Bundestagul) când cancelarul primește un vot de neîncredere din partea Bundestagului, acordă împuterniciri speciale în cazul unui guvern minoritar, aprobă și semnează legile federale.
Președintele federal este ales pentru un mandat de cinci ani de către Adunarea Federală (Bundesversammlung), și poate fi reales pentru încă un manda.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>