CHIȘINĂU, 13 feb – Sputnik. Directorul general adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), Vsevolod Stamati, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă că Republica Moldova a sistat importul de carne de pasăre din Germania, Polonia, Ucraina și Rusia. Măsura a fost luată în contextul prezenței în aceste țări a focarelor de gripă aviară.
”Noi am interzis importul de carne din zonele afectate din aceste țări. În prezent sunt mai multe focare de gripă aviară în 21 de țări. Ne deranjează cel mai mult că avem relații economice cu țările din care importăm mai mult de 50 la sută din carnea de pasăre, pui, ouă. Cel mai mult, 47 la sută din carnea de pasăre importată de Moldova este din Ucraina”, a declarat Stamati.
Potrivit șefului de la ANSA, cel mai mare risc pentru răspândirea gripei aviare în Moldova vine din Rusia, Ucraina, Polonia și România.
”Virusul gripei aviare N5H8 afectează doar păsările. În prezent nu există în lume vaccin împotriva acestui virus, care a suferit modificări în ultimii ani”, a explicat Stamati.
Potrivit ANSA, în prezent în Moldova sunt 45 de milioane de păsări.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.