CHIȘINĂU, 7 feb — Sputnik. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunțat pentru astăzi ploi și ninsori. În special va ninge în regiunea de nord a țării, acolo unde temperaturile sunt mai joase în raport cu restul țării, —3, —6 grade Celsius, în timp ce la centrul se așteaptă lapoviță (-1, —4 grade Celsius), iar la sud ploaie (0, +3 grade Celsius).
Însă, după ce ziua va ploua și vă cădea lapoviță, noapte mercurul în termometre va coborî sub gradația zero (la nord: —3, —6 grade Celsius, la centrul: —2, —5 grade Celsius, la sud —1, —4 grade Celsius). Astfel, drumurile țării se va transforma în patinoar. Și gheața pe drumuri se va menține, acolo unde drumarii nu vor presura antiderapant, pe parcursul întregii săptămâni, dat fiind că gerurile nu vor slăbi până duminică, dimpotrivă se vor intensifica, ajungând pe alocuri la —18 grade Celsius noaptea și —10 grade Celsius ziua.
Inspectoratul Național de Patrulare anunțat că la această oră, în unele raioane din țară, ninge slab, sub forma de lapoviță. Din acest motiv pe unele trasee s-a format ghețuș, însă nu sunt mijloace de transport blocate în trafic.
Echipajele de patrulare însoțesc autospecialele care distribuie antiderapant pe drumuri.
Pe trasee se află 71 de echipaje și 142 de inspectori de patrulare, care activează intensiv şi sunt gata să le sară în ajutor conducătorilor auto.
Totodată, şoferii sunt preîntâmpinați de angajaţii Inspectoratului Național de Patrulare să respecte regimul de viteză şi să păstreze distanţa între autovehicule.
Inspectoratul Naţional de Patrulare recomandă adoptarea unei conduite preventive în trafic şi respectarea indicaţiilor poliţiştilor de patrulare.