CHIȘINĂU, 7 feb — Sputnik. NATO respectă statul de neutralitate al Republicii Moldova, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o în comun cu președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.
"NATO respectă întru totul suveranitatea tuturor statelor și acestea sunt în drept să decidă să adere sau nu la o alianță sau alta. NATO respectă statutul de neutralitate stipulat în Constituția Republicii Moldova", a declarat funcționarul NATO.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care se află într-o vizită oficială la Bruxelles, a declarat că, în cadrul discuțiilor cu secretarul general adjunct al NATO, părțile au examinat inițiativa lui privind semnarea unei declarații de către Alianța Atlanticului de Nord și Republica Moldova, privind recunoașterea neutralității țării noastre.
Igor Dodon a declarat că s-a ajuns la înțelegerea ca,"în timpul apropiat, să aibă loc consultări în această chestiune la nivel de experți din cadrul aparatului președintelui și ai oficiului NATO, care vor stabili dacă actualul acord de parteneriat al Republicii Moldova cu NATO corespunde sau nu în măsură deplină stipulării constituționale privind statutul de neutralitate.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.