CHIȘINĂU, 6 feb — Sputnik. Instituția a precizat că citațiile vor fi înmânate în punctele de trece a frontierei, dacă mijlocul de transport va figura în lista celor implicate în comiterea de abateri de la Regulamentul circulației rutiere al Republicii Moldova.
„Polițiștii de frontieră, în timpul efectuării controlului de frontieră în punctele de trecere a frontierei de stat, vor identifica mijloacele de transport care au fost implicate în comiterea faptelor contravenționale din domeniul circulației rutiere, constatate prin intermediul Sistemului automatizat de supraveghere a circulației rutiere "Controlul traficului" şi vor înmâna citații șoferilor care se eschivează de la plata amenzilor", se spune în comunicatul citat.
Instituția precizează că, după înmânarea citațiilor, conducătorii auto vor putea să se prezinte la Centrul unic de monitorizare pentru documentarea încălcării, să achite benevol amenzile la ghișeul băncii sau prin intermediul terminalelor de plată amplasate în punctele de trecere a frontierei de stat.
Măsura respectivă, potrivit Poliției de Frontieră, este una de sprijinire a acțiunilor INP, care, al rândul său, face eforturi îndreptate spre disciplinarea participanților la trafic. În special este vorba de acei șoferi care refuză să plătească amenzile în baza documentelor de constatare întocmite în baza imaginilor surprinse de sistemul de monitorizare video a circulației rutiere.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.