CHIȘINĂU, 30 ian – Sputnik. Curtea Constituțională (CC) a Republicii Moldova va examina dacă corespunde Constituției norma legală care le interzice militarilor angajați prin contract să dețină o altă cetățenie decât cea a Republicii Moldova. Sesizarea a fost depusă la Curte de Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai.
Potrivit autorului, această lege nu respectă dreptul la egalitate al militarilor angajați prin contract, în comparație cu deținătorii altor funcții publice. Ca motiv al acestei adresări către Curte, ombudsmanul invocă faptul că tinerii cu multiplă cetățenie nu beneficiază nici de dreptul la studii la Academia Militară ”Alexandru cel Bun” din Chișinău.
Astfel, autorul consideră că legea ar încălca trei articole din Constituție. Este vorba despre articolul 16, care asigură Egalitatea, articolul 35 – Dreptul la învăţătură și articolul 43 – Dreptul la muncă şi la protecţia muncii.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>