Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Exclusiv: minorii au recunoscut că au ucis-o pe adolescenta din Strășeni

© Sputnik / Miroslav RotariVitalie Vlad
Vitalie Vlad - Sputnik Moldova
Abonare
Tânărul care a fost extrădat la 11 ianuarie de autoritățile ungare în Moldova și care este învinuit de uciderea adolescentei Cristina Parhomenco va fi supus unei expertize psihiatrice la Spitalul de Psihiatrie Costiujeni.

CHIȘINĂU, 21 ian – Sputnik. Doi dintre cei trei minori reținuți în cazul teribilului omor al adolescentei de 14 ani din Strășeni și-au recunoscut pe deplin vina, iar al treilea refuză să dea depoziții, a declarat în exclusivitate pentru agenția Sputnik procurorul raionului Strășeni, Alexandru Rață.

Vitalie Vlad - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Imagini exclusive cu adolescentul criminal din Strășeni, extrădat în Moldova

Cristina Parhomenco, o minoră de 14 ani din Strășeni, a fost omorâtă cu cruzime în seara zilei de 25 noiembrie 2016 de alți patru minori. Asasinii au vârste de 13, 15, 16 și 17 ani. Doi dintre aceștia, de 15 și 16 ani, au fost reținuți la câteva zile de la săvârșirea crimei și plasați în arest preventiv în izolator. Minorul de 13 ani a fost eliberat. Potrivit legislației naționale, acesta nu poate fi tras la răspundere penală. Minorul a fost luat la evidența poliției, iar pentru crima pe care a săvârșit-o părinții săi vor trebui să plătească o amendă.

La 11 ianuarie, în Moldova a fost extrădat cel de-al patrulea învinuit de acest omor, Vitalie Vlad de 17 ani, despre care se spune că ar fi fost prietenul victimei. Acesta a fost adus la Chișinău cu o cursă regulată din Ungaria, via Istanbul. Tânărul a fost reținut de autoritățile ungare la 6 decembrie 2016 în timp ce încerca să traverseze frontiera dintre România și Ungaria.

”Doi dintre cei trei reținuți, care au fost plasați în custodia organelor de anchetă la 6 decembrie, și-au recunoscut vina, iar al treilea, extrădat la 11 ianuarie, refuză să facă declarații în fața organelor de anchetă”, a declarat pentru agenție procurorul raionului Strășeni. 

Alexandru Rață a precizat pentru agenția Sputnik că organul de urmărire penală va transmite dosarul în instanța de judecată imediat ce va primi și expertiza medico-legală și cea psihiatrică la care este supus acum minorul de 17 ani, extrădat din Ungaria.

Noi detalii în cazul omorului Cristinei Parhomenco>>

Potrivit legislației, Vitalie Vlad trebuie să fie supus unei expertize medico-legale, dar și unui examen psihiatric care este desfășurat de specialiștii de la Spitalul Clinic de Psihiatrie, amplasat pe strada Costiujeni din municipiul Chișinău. Acestor analize au fost supuși și primii doi inclupați. 

”Așteptăm rezultatele expertizelor psihiatrice și medico-legale. Imediat ce vom primi aceste analize vom fi gata să trimitem în judecată dosarul omorului Cristinei Parhomenco”, a declarat procurorul raoinului Strășeni. 

Alexandru Rață a declarat reporterului agenției că, deoarece sunt minori, cei trei adolescenți învinuiți de omorul Cristinei Parhomenco riscă maximum până la 12,6 ani de închisoare.

”În cazul în care erau majori, ei riscau detenție pe viață”, a declarat procurorul. 

Acum cei trei minori, de 15,16 și 17 ani, care sunt acuzați de uciderea cu cruzime a adolescentei Cristina Parhomenco se află în arest preventiv la Penitenciarul nr.13 din Chișinău. Informația a fost oferită pentru agenția Sputnik de șeful Serviciului de presă al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Ana Botez.

Кристина Пархоменко - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Omorul Cristinei Parhomenco: detalii șocante

Potrivit informațiilor Sputnik, tânărul de 17 ani, ar fi inițiatorul omorului adolescentei Cristina Parhomenco de 14 ani. Surse din cadrul anchetei au declarat pentru agenție că acesta le-ar fi propus celorlalți participanți la omor ca fetei să-i fie scoși ochii, pentru că în opinia sa pe retină rămâne ultima imagine văzută de om. Martorii care au găsit-o pe Cristina Parhomenco ucisă susțin că aceasta avea ochii scoși și pielea jupuită de pe față.  Minora era dezbracată și ascunsă sub un morman de pietre și bârne într-o casă aflată în construcție chiar în centrul orașului Strășeni. 

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Fluxul de știri
0