CHIȘINĂU, 20 ian — Sputnik. Președintele ales al SUA, Donald Trump, și-a început ziua inaugurării cu o participare la o slujbă religioasă, a anunțat purtătorul său de cuvânt, Sean Spicer.
Biserica este cea mai apropiată de Casa Albă, iar participarea la slujba religioasă de inaugurare a devenit o tradiție acum câteva decenii. În afară de aceasta, mulți dintre președinți au vizitat regulat lăcașul în perioada șederii lor la Casa Albă.
Potrivit purtătorului de cuvânt, ceremonia depunerii jurământului a început la 11.00 (ora locală), în curtea din partea de vest a Capitoliului. După aceasta, Trump a ținut un discurs festiv. La ora 13.00, Trump, Pence și rudele lor vor avea un prânz festiv cu membrii Congresului, iar la ora 15.00 vor asista la parada de inaugurare din apropierea reședinței prezidențiale.
Sfârșitul programului va fi încununat cu începerea Balului Libertății la ora 19.00, la Centrul Expozițional din Washington și Balul Militar din Muzeul Național al Orașului.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.