CHIȘINĂU, 20 ian — Sputnik. Şeful adjunct al Inspectoratului de Poliţie din raionul Râşcani şi şeful serviciului poliţie criminală a aceluiaşi inspectorat sunt cercetați penal pentru neglijenţă în serviciu.
Potrivit Procuraturii Anticorupţie, în luna iunie 2016, fiind sesizați telefonic cu privire la dispariţia a doi tineri din municipiul Bălţi, poliţiştii nu au întreprins acţiunile necesare în vederea căutării persoanelor dispărute, cadavrele cărora au fost depistate ulterior în raionul Râşcani, fapt ce a generat tergiversarea depistării infracţiunii.
Procurorii au stabilit că poliţiştii nu au comunicat semnalmentele persoanelor dispărute şi a unităţii de transport cu care se deplasau, nu au organizat interogarea operativă a martorilor oculari în vederea stabilirii circumstanţelor dispariţiei victimelor, nu au examinat toate versiunile dispariției persoanelor şi nu au extins numărul persoanelor bănuite ce urmau a fi verificate în legătură cu circumstanţele cazului.
Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat-o pentru examinare în instanţa de judecată. Dacă vor fi găsiți vinovaţi, inculpaţii riscă pedepse de până la 2 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Cauza penală a fost inițiată după mediatizarea cazului de către un grup de activişti civici prin intermediul reţelelor de socializare şi preluat de mijloacele de informare în masă.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.