Chișinău, 20 ian — Sputnik. În 2016, comisiile parlamentare s-au întrunit în 323 de ședințe, au prezentat 651 de rapoarte și peste 2 200 de avize la proiectele de acte legislative.
Un bilanț statistic al procesului legislativ pe anul 2016 relevă că cele mai multe ședințe a avut loc în Comisia juridică, numiri și imunități — 48 la număr, urmată de Comisia protecție socială, sănătate și familie — 45 de ședințe. Comisia securitate națională, apărare și ordine publică s-a convocat în 39 de ședințe. Câte 37 de ședințe au desfășurat Comisia economie, buget și finanțe, Comisia agricultură și industrie alimentară.
Deputații din Comisia administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice s-au convocat în 36 de ședințe. Comisia politică externă și integrare europeană și Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media au avut 32 de ședințe. Cele mai puține ședințe le-a avut Comisia drepturile omului și relații interetnice — 25 la număr.
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, în cadrul ședințelor, comisiile parlamentare au prezentat 651 de rapoarte și corapoarte și 2 212 avize la proiectele de acte legislative.
Sursa prezintă pentru comparație cifrele pe 2015, când au fost dezbătute 460 de rapoarte și corapoarte și 1 953 de avize.
Cele mai multe rapoarte au prezentat deputații din Comisia juridică, numiri și imunități — 210, Comisia economie, buget și finanțe — 143, Comisia protecție socială, sănătate și familie — 96, Comisia administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice — 59, precum și Comisia securitate națională, apărare și ordine publică — 56.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>