CHIȘINĂU, 19 ian — Sputnik. Creștinii ortodocși din Republica Moldova sărbătoresc astăzi Botezul Domnului nostru Iisus Hristos. Mitropolitul Vladimir a oficiat slujba praznicală la Catedrala mitropolitană „Naşterea Domnului" din Capitală, transmite ortodox.md.
Sărbătoarea Botezului Domnului se mai numeşte şi „Arătarea Domnului", „Descoperirea Cuvântului Întrupat", „Epifania" sau „Teofania", deoarece aduce aminte de momentul când Mântuitorul Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, prilej cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime.
Unul dintre scopurile pentru care Hristos S-a botezat a fost acela de a Se face model pentru noi, căci viaţa noastră duhovnicească începe prin Taina Botezului, aşa cum lucrarea de mântuire a lumii a început prin Botezul lui Hristos, după care au urmat toate celelalte, adică Patimile, Răstignirea, Învierea şi Înălţarea.
Chelarul Catedralei mitropolitane și secretar al Mitropoliei, protoiereu mitrofor Vadim Cheibaș, i-a îndemnat pe creștini să-L aibă pe Hristos drept model:
„Hristos nu avea nevoie să fie botezat de către Ioan, pentru că era fără de păcat, dar întrucât a luat asupra Sa condiția umană, adică a intrat în lumea marcată de păcat și moarte, el Se botează pentru mântuirea oamenilor, pentru a arăta fiecărui om că are nevoie de curățire și de schimbare. Această schimbare sau înnoire înseamnă că omul cel vechi al păcatului neascultării trebuie să moară, ca să se nască omul cel nou care trăiește veșnic în comuniune de ascultare și iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt” a spus Cheibaș.
Secretarul Mitropoliei a subliniat că ”sărbătoarea Botezului Domnului este și sărbătoarea arătării Preasfintei Treimi, pentru că la Botezul Domnului s-a arătat, deodată, lucrarea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Această minune dumnezeiască s-a făcut când Mântuitorul Iisus Hristos a ieșit în public și S-a botezat în apele Iordanului, la vârsta de 30 de ani. Atunci, deodată cu Persoana lui Dumnezeu Fiul devenit Om din iubire pentru oameni. Se arată și Celelalte două Persoane ale Preasfintei Treimi. Duhul Sfânt în chip de porumbel coboară peste Fiul lui Dumnezeu devenit Om, îndată după ce a ieșit din apele Iordanului, iar glasul Tatălui ceresc se aude zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit". (Matei 3, 17).
Troparul Botezului Domnului pune accentul tocmai pe arătarea Preasfintei Treimi: „În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea (adorarea) Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, și Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea (tăria) cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție".
”Să ne rugăm Domnul Iisus Hristos să ne dăruiască bucuria de a fi binecuvântați cu apa sfințită, noi și casele noastre, cei dragi ai noștri și toate activitățile noastre, pentru ca viața noastră să fie lumină din lumina lui Hristos și bucurie din bucuria sfinților, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire. Amin", a îndemnat secretarul mitropolitan.
La eveniment a participat preşedintele țării, Igor Dodon, împreună cu soţia sa. Tradițional, evenimentul a fost marcat și de prezența ostașilor Armatei Naționale, care au tras câteva salve în aer în cinstea măreței sărbători.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>