CHIȘINĂU, 13 ian — Sputnik. La iniţiativa unui grup de sportivi creştini ortodocși, în ziua Bobotezei lacul din parcul Valea Trandafirilor devine pentru o zi, Iordanul Republicii Moldova, scrie ortodox.md.
Preoţii de la mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron (Ciuflea) din Capitală vor oficia joi, 19 ianuarie, slujba de sfinţire a apelor cu ocazia sărbătorii Botezului Domnului (Boboteaza).
”Spălatul sau scufundarea în apă a devenit o tradiţie pentru mulţi credincioşi, dar şi unul din momentele de referinţă, care marchează sărbătoarea Botezului Domnului, ce au transformat acest lac din Capitală într-un loc de pelerinaj al credincioşilor”, se arată în anunț.
Astfel, cei dornici de a participa la slujba de sfinţire a apelor şi la practica de scufundare în apă în ziua Bobotezului Domnului alături de preoţi şi sportivi experimentaţi, care practică scufundarea în apă de mai mulţi ani, sunt aşteptaţi la ora 15.00, la lacul din parcul Valea Trandafirilor.
Totodată, preoții atenționează că la eveniment este strict interzisă participarea în stare de ebrietate şi consumul băuturilor alcoolice.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.