Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Dodon pledează pentru un dialog constructiv și pragmatic cu Rusia

© Facebook / Igor Dodon Igor Dodon la Moscova
Igor Dodon la Moscova - Sputnik Moldova
Abonare
Potrivit președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, Chișinăul este dispus la un dialog constructiv cu Moscova, deoarece a apărut o șansă reală de soluționare a mai multor probleme.

CHIȘINĂU, 17 ian — Sputnik. Președintele RM, Igor Dodon, a avut o întâlnire cu Valentina Matvienko, președintele Consiliului Federației Ruse, transmite RIA Novosti.

„Prin alegerea lor, cetățenii Moldovei au demonstrat că pledează pentru un parteneriat strategic cu Rusia; alegerea pe care au făcut-o ei în anul trecut confirmă încă o dată că majoritatea cetățenilor nu sunt de acord cu ceea ce s-a produs în relațiile noastre bilaterale în ultimii șapte ani", a spus Dodon.

El a subliniat că acești șapte ani „nu au constituit cea mai bună perioadă din istoria relațiilor Moldovei cu Rusia".

„Noi suntem dispuși la un dialog constructiv, suntem pragmatici, conștientizăm că avem șansa reală de a soluționa sau a începe să soluționăm unele probleme", a declarat Dodon la întâlnirea cu Matvienko.

Вице-премьер РФ Д. Рогозин - Sputnik Moldova
Rusia
Când crede Rogozin că se vor ameliora relațiile dintre Moscova și Chișinău

Președintele Republicii Moldova și-a exprimat speranța că în cadrul acestei vizite Moscova și Chișinăul vor reuși să discute despre colaborarea dintre cele două țări în domeniul comercial, despre reglementarea transnistreană, dar și despre soarta migranților moldoveni.

Igor Dodon a fost învestit în funcția de președinte al statului la 23 decembrie 2016. Potrivit programului său electoral, Dodon intenționează, în special, să restabilească parteneriatul strategic cu Rusia, să recâștige piața rusă pentru producția moldovenească și să normalizeze cooperarea în domeniul energetic.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Fluxul de știri
0