CHIȘINĂU, 9 ian — Sputnik. Gribincea a făcut aceste declarații în cadrul unei emisiuni la Digi24.ro. În opinia ambasadorului, chestiunea cetățeniei nu este de natură să afecteze relațiile bilaterale dintre cele două țări.
„Din 2014, România este principalul partener comercial al Republicii Moldova — 24,8% din exporturi vin spre România, 13% din importuri vin din România. Deci avem nişte relaţii politice, dar şi la nivel de societate foarte intense, care nu cred că pot fi influenţate foarte mult de acest decret. Cu atât mai mult că, după cum aţi menţionat şi dumneavoastră, unul dintre parlamentarii din Republica Molodva a sesizat Curtea Constituţională cu privire la acest decret de retragere a cetăţeniei. Nu vreau să anticipez rezultatul, dar experţii în domeniu spun că şansele ca acest decret să fie considerat anticonstituţional sunt foarte mari", a declarat ambasadorul Mihai Gribincea, la Digi24.ro.
Traian Băsescu a devenit cetățean moldovean la 9 iunie 2016, prin decretul semnat de președintele de atunci Nicolae Timofti. După învestirea sa în funcție, noul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a emis un decret privind retragerea cetățeniei. Ulterior, un deputat liberal-democrat a atacat decretul lui Dodon la Curtea Constituțională, care urmează să se pronunțe în această privință.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.