CHIȘINĂU, 2 ian – Sputnik. Viceministrul Economiei Valeriu Triboi a declarat în cadrul unei conferințe de presă că România va putea livra gaz natural Moldovei pentru a acoperi în întregime consumul pe un an atunci când va fi construit și dat în exploatare gazoductul Iași- Chișinău.
”În cazul în care va fi extins gazoductul până la Chișinău, Moldova va cumpăra din România în jur de 1,5 miliarde —2 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an”, a spus viceministrul Economiei.
Triboi a precizat că în 2016 Moldova a importat din România 1,2 milioane de metri cubi de gaze naturale.
”În 2017 se prognozează același volum, deoarece nu avem condiții tehnice ca să importăm mai mult”, a declarat Triboi.
Cu toate acestea, potrivit raportului pentru primele nouă luni ale anului trecut, prezentat de Agenţia Naţională pentru Reglementări în Energetică (ANRE), Moldova nu a importat în 2016 nici un metru cub de gaze naturale din România. Potrivit ANRE, în primele nouă luni ale anului trecut, Moldova a importat gaz natural doar de la Concernul rus „Gazprom”.
În primele nouă luni ale anului trecut, Moldova a importat de la Gazprom aproape 637 de milioane de metri cubi de gaze, în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut cu 6 la sută. Pentru această cantitate de gaz achiziționată, țara noastră a achitat aproape 2,65 miliarde de lei. Prețul pentru o mie de metri cubi de gaz rusesc a scăzut cu 22 la sută față de aceeași perioadă a anului 2015 și a constituit 4158 de lei pentru o mie metri cubi.
Potrivit unui acord semnat între Moldova şi România la începutul anului 2015, ţara vecină s-a angajat să livreze anual Moldovei, prin gazoductul Iași-Ungheni, aproximativ un milion de metri cubi de gaz. Preţul gazului natural exportat de România în Moldova se ridica la 278 de dolari pentru mia de metri cubi.
Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, a declarat în cadrul unei prime conferinţe de presă la Chişinău, când și-a preluat mandatul, că gazoductul Iaşi-Ungheni are mai mult o menire politică decât economică.
Potrivit lui Ioniţă, pentru ca proiectul să fie îndreptățit economic, gazoductul va trebui extins în continuare.
„Trebuie extinsă conducta de la Ungheni la Chişinău şi instalate staţiile de comprimare a gazului ca să fie asiguraţi parametrii tehnici prin care, cu adevărat, acest gazoduct să poată prezenta o adevărată alternativă tehnică energetică”, a declarat ambasadorul României la Chişinău.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>