CHIȘINĂU, 28 dec – Sputnik. La propunerea deputaților PMP, Parlamentul de la București a decis, miercuri, să reanalizeze Legea privind înființarea unei structuri guvernamentale care sa se ocupe de relația cu Republica Moldova.
”Cu unanimitate de voturi, legea a fost reîntoarsa la Comisia juridică si Comisia de politica externă”, a declarat unul din autorii proiectului deputatul PMP, Eugen Tomac.
Prin vot unanim, Camera Deputaților a retrimis în comisii propunerea legislativă
Inițial, această propunere nu a fost susținută de Guvernul Cioloș, a fost respinsă de Senat și a primit avize negative în Comisia pentru muncă, Comisia pentru buget, Comisia pentru învățământ, Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.
Această propunere legislativă instituie, printre altele un regim special pentru cetățenii Republicii Moldova pe teritoriul României, cu privire la accesul pe piața muncii din România și accesul la sistemul educațional românesc.
Potrivit unei inițiative, urmează să fie asigurate unele facilități anumitor categorii de cetățeni ai Republicii Moldova, să fie înființat Oficiul pentru gestionarea relațiilor cu Republica Moldova în subordinea prim-ministrului, având rol de implementare a beneficiilor acordate cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv acordarea de asistență juridică gratuită cetățenilor statului nostru.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>