CHIȘINĂU, 27 dec – Sputnik. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale a expediat organelor de urmărire penală un raport cu privire la cauzele izbucnirii incendiului de pe strada Uzinelor 9 din Chișinău, în urma căruia a decedat un pompier de 28 de ani și o angajată din această clădire, în vârstă de 44 de ani.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului Situațiilor Excepționale, Liliana Pușcașu, a declarat în exclusivitate pentru Sputnik că expertiza a fost efectuată de experții de la Laboratorul experimental antiincendiar și include trei ipoteze.
”Este vorba despre trei versiuni: scurtcircuit în rețeaua electrică improvizată, scurtcircuit în rețeaua de furnizare a energiei electrice și încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor”, a declarat pentru agenție Pușcașu.
”În baza acestor versiuni, organul de urmărire penală va stabili cu exactitate ce a stat la baza izbucnirii incendiului”, a adăugat Liliana Pușcașu.
Ofițerul de presă al DSE a precizat că, după examinarea acestui raport, procurorii urmează să decidă dacă vor mai efectua o expertiză suplimentară.
Procurorul șef al municipiului Chișinău, Igor Popa, a declarat, marți, că în baza concluziei pompierilor va fi stabilit și gradul de vinovăție al persoanelor responsabile de asigurarea securității în clădirea de pe strada Uzinelor 9.
”Concluzia pompierilor ne va permite să facem și noi concluzia referitor la vinovăția anumitor persoane. Este complicat pentru că proporțiile incendiului au fost mari”, a declarat procurorul.
Popa a menționat că, procurorii și ofițerii de urmărire penală au încheiat cercetările și au efectuat tot volumul de lucru în acest dosar.
”Acum procurorii nu permit intrarea în clădire, care este într-o stare avansată de avariere și riscă să cadă, potrivit specialiștilor, în orice moment”, a declarat procurorul Chișinăului.
Peste 100 de pompieri au luptat timp de 31 de ore, în zilele de 11 și 12 noiembrie, cu un incendiu la clădirea de pe strada Uzinelor 9, în care erau amplasate mai multe depozite. Focul a izbucnit la etajul 4 al clădirii în dimineața zilei de 11 noiembrie și a fost stins după ora 17.00, a doua zi.
Încercând să salveze persoanele blocate în clădirea în flăcări, pompierul Ivan Nogailâc a decedat ca un erou. Ivan Nogailâc a fost decorat post-mortem cu ”Ordinul Ștefan cel Mare”. În incendiu a decedat și Angela Ursu, mamă a doi copii, care era angajată a unui depozit din clădire.
Experții în construcții au declarat că etajele 4 și 5 ale clădirii se află în stare extrem de avariată și urmează a fi demolate. După aceasta specialiștii vor stabili și starea etajelor inferioare ale clădirii.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>