CHIȘINĂU, 24 dec – Sputnik. Marian Lupu s-a adresat delegaților și invitaților prezenți la congresul Partidului Democrat, făcând o scurtă totalizare a rezultatelor formațiunii politice democrate în ultimii ani de zile.
Liderul democraților a rememorat momentul alegerii sale în fruntea PDM, în vara anului 2009, subliniind că partidul era atunci într-o situație grea, luptând pentru revenirea în Parlament. Marian Lupu a subliniat traseul ascendent al PDM începând cu alegerile parlamentare din 29 iulie 2009, accentuând că astăzi partidul este principala forță de guvernare la nivel național și principala forță reprezentantă în administrația publică locală.
Liderul democrat a atras atenția asupra marii responsabilități pe care PDM o are la momentul actual. El a vorbit despre progresele înregistrate de Moldova în anul 2016, considerând că PDM a reușit „în misiunea de a stabiliza țara, de a reporni motoarele economiei naționale și de a reface încrederea partenerilor de dezvoltare”.
Marian Lupu a vorbit de asemenea despre relațiile consolidate pe care PDM le are cu partidele social-democrate din lume, reamintind că în 2015 PDM a devenit membru asociat al Partidului Socialiștilor Europeni.
Președintele PDM le-a cerut democraților să fie uniți, dar mai ales să fie „patrioți moldoveni”, susținând drumul european al țării.
„Vă vor mulțumi urmașii noștri, care vor privi la vremurile de azi și vor spune că am făcut bine ce am făcut”, a spus Marian Lupu referindu-se la angajamentul PDM pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova.
Marian Lupu a anunțat în final „predarea de ștafetă” pentru șefia partidului, exprimându-și încrederea că democrații vor alege persoana potrivită pentru a-i urma în funcție.