CHIȘINĂU, 22 dec- Sputnik. În ajunul sărbătorilor de iarnă, numărul cetățenilor moldoveni și străini care traversează punctele de trecere a frontierei de stat crește simțitor. Poliția de Frontieră a dispus mai multe modificări în programul de activitate și desfășoară diferite acțiuni care au menirea să simplifice procedurile de control, să evite aglomerările și să ofere confort persoanelor la traversarea frontierei de stat.
De asemenea, la necesitate, va fi suplimentat numărul angajaților care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi mijloacelor de transport.
Totodată, în funcție de situație, va fi repartizată tehnica portativă de citire a documentelor de călătorie, inclusiv şi cea de citire a paşapoartelor biometrice, în cele mai ”active” puncte de trecere atât de la frontiera moldo-română, cât și la cea moldo-ucraineană.
La 22 decembrie, șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari, a participat la o ședință de lucru cu Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, și vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a României, Dorel Fronea, în cadrul căreia s-a discutat despre măsurile întreprinse în comun pentru fluidizarea traficului de mărfuri și călători în perioada sărbătorilor de iarnă.
Anul trecut, în perioada 22 decembrie 2015 — 22 ianuarie 2016, în punctele de trecere a frontierei de stat au fost înregistrate peste 1,3 milioane de traversări persoane şi circa 290 de mii de traversări mijloace de transport. Printre cele mai tranzitate puncte de trecere au fost Leușeni, Sculeni, Otaci, Giurgileşti-Galaţi, Aeroportul Internațional Chișinău.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.