CHIȘINĂU, 5 dec — Sputnik. Cele două etaje ale depozitului de la Ciocana care au ars în luna noiembrie riscă să se prăbușească. Aceasta este concluzia specialiștilor care au efectuat expertiza tehnică a clădirii, a declarat luni viceprimarul capitalei Nistor Grozavu, în cadrul ședinței serviciilor municipale.
Pe 11 noiembrie, flăcările au cuprins etajul patru al depozitului situat pe strada Uzinelor, 9, după care s-au răspândit la etajul cinci. Au fost organizate trei echipe de salvatori pentru a căuta persoanele aflate în clădire. Pompierul de 28 de ani Ivan Nogailâc, care a intrat primul în clădire, și-a pierdut viața.
Incendiul a distrus în total circa două mii de metri pătrați din suprafața depozitului, dintre care 1600 de la etajul patru. Procuratura a deschis două dosare penale pe marginea acestui caz: privind securitatea antiincendiară și protecția muncii.
”A fost efectuată expertiza tehnică. Un lucru este clar: etajele patru și cinci nu mai pot fi exploatate în continuare pentru că se pot prăbuși. Mai mult decât atât, chiar intrarea la etajul trei al clădirii este foarte periculoasă. Noi nu putem permite acest lucru”, a spus Grogavu.
La moment sunt examinate patru versiuni privind cauzele izbucnirii focului: scurtcircuit, nerespectarea regulilor de protecție antiincendiarăla la folosirea utilajului electric, încălcarea regulilor securității la folosirea aparatelor de uz casnic și comportarea neatentă cu focul.
Viceprimarul a declarat că au fost întreprinse controale exterioare la câteva depozite mari din capitală. Însă atunci când Serviciul Protecției Civile și Situații Excepționale va spune exact care este cauza incendiului, se vor întreprinde controale la obiect. Grozavu precizat că nu se știe numărul exact al acestora, deoarece, în afară de cele mari de pe strada Petricani, mai există multe depozite mici, cum ar fi cele situate pe străzile Revaca, Calea Orheiului, Zelinski și Sarmizecetusa.
Viceprimarul a mai adăugat că aproape 25% din incendiile înregistrate până acum au izbucnit din cauza unor scurtcircuite.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>