CHIŞINĂU, 4 nov — Sputnik. În clădirea clubului de noapte din California, SUA, în care a avut loc incendiul devastator, nu exista un sistem de stingere a incendiului, comunică Reuters care citează surse din cadrul serviciului de pompieri, potrivit RIA Novosti.
În urma incendiului au murit nouă persoane iar 25 au fost rănite, potrivit unui bilanţ prealabil. Însă numărul celor care au avut de suferit ar putea să crească. Deocamdată nu se ştie exact câte persoane s-au aflat în interiorul clubului la momentul producerii tragediei. Anterior s-a comunicat că în încăpere s-ar fi putut afla între 50 şi 100 de persoane.
Alte surse au estimat că la petrecerea din depozitul "Corabia Fantomei", din Oakland, ar fi participat aproape 200 de oameni.
Potrivit autorităţilor locale, clădirea respectivă era calificată drept depozit şi nu avea vreo autorizaţie pentru desfăşurarea unor evenimente.
Martorii oculari au povestit că flăcările s-au declanşat din senin şi s-au propagat cu repeziciune.
După cum a explicat directoarea Departamentului de Incendii din Oakland, Theresa Deloach-Reed, se pare că cei care şi-au pierdut viaţa în incendiu erau blocaţi la al doilea etaj al depozitului industrial, cunoscut sub numele de "Oakland Ghostship", potrivit digi24.
Autorităţile au comunicat că în clădire ar fi locuit un grup de 18 artiști plastici, care şi-au amenajat acolo studiourile.
31st- pic.twitter.com/8TX6jk0iYq
— Oakland Firefighters (@OaklandFireLive) December 3, 2016
Depozitul industrial avea o scară construită din paleţi de rumeguş.
"Nu exista o ieşire sau o intrare reală în clădire. Nu ştiu de unde au pornit flăcările, dar ştiu că evacuarea a fost îngreunată de structura depozitului", a mai precizat Deloach-Reed.
De asemenea, operaţiunea de stingere a incendiului a fost îngreunată de obiectele îngrămădite în respectiva clădire.
Pe reţelele de socializare au apărut mesaje ale celor care au participat la petrecere şi au reuşit să scape nevătămaţi, dar şi ale celor care nu reuşesc să dea de prietenii sau apropiaţii lor.
#BREAKING Fatal fire scene in #Oakland has been declared a #Crimescene. 9 bodies have been recovered. pic.twitter.com/wOFg0IEYAU
— KPIX 5 (@CBSSF) December 3, 2016
Amintim că, acum mai bine de un an, un incendiu devastator a avut loc în clubul de noapte Colectiv din Bucureşti, unde au fost constatate de asemenea numeroase încălcări ale normelor de securitate andiincendiară. Deşi a trecut suficient timp de atunci, justiţia nu a stabilit încă cine sunt vinovaţi de producerea tragediei în care şi-au pierdut viaţa 64 de tineri iar alţi peste o sută au fost răniţi.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>