CHIȘINĂU, 28 noiembrie — Sputnik. Primul ministru Pavel Filip a discutat luni la Bruxelles cu Președintele Consiliului European, Donald Tusk despre situația politică din Republica Moldova, dar și despre prioritățile de reformă în contextul agendei europene.
„Am revenit la un ritm normal în relațiile noastre cu UE. Este necesară și în continuare o maximă mobilizare pentru asigurarea implementării eficiente a Acordului de Asociere”, a menţionat Pavel Filip.
În acest context, oficialul european a accentuat importanța dialogului politic în vederea implementării Acordului de asociere.
„Atât timp cât Republica Moldova rămâne interesată în promovarea reformelor, puteți conta pe susținerea mea personală și cea a instituțiilor europene”, a declarat Tusk.
Totodată, premierul Pavel Filip l-a invitat pe Donald Tusk să efectueze o vizită în Republica Moldova la începutul anului viitor.
Anterior, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că prioritatea numărul unu pentru forul legislativ în sesiunea de toamnă-iarnă va fi controlul parlamentar și implementarea reformelor, aceasta după ce Cabinetul de Miniștri și-a asumat răspunderea pentru executarea mai multor condiții în vederea semnării unui nou acord de finanțare din partea organismelor internaționale (FMI, BM, UE).
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>