CHIȘINĂU, 27 nov – Sputnik. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a stabilit data la care cei șase candidați la funcția de Procuror General urmează să susțină ultima probă din concurs – interviul.
Şase pretendenţi aspiră la funcţia de Procuror General al Republicii Moldova. Este vorba despre procurorul general interimar, Eduard Harunjen, procurorii generali adjuncţi, Igor Serbinov şi Iurii Garaba, procurorul municipiului Chişinău, Igor Popa, procurorul şef anticorupţie, Viorel Morari şi procurorul sectorului Ciocana, Ruslan Caşu.
Până la această dată, a avut loc concursul CV-urilor, verificarea stării de sănătate și a reputației candidaților care aspiră la fotoliul de Procuror General.
Candidații se pot retrage din concurs până la stabilirea etapei de interviu. Întrebați de șeful CSP, Mircea Roșioru, dacă susțin cererea de participare la concurs în continuare, toți cei șase candidați au răspuns afirmativ.
Starea de sănătate a candidaților a fost stabilită în funcție de datele prezentate în certificatele medicale.
”Toți cei șase candidați sunt declarați apți pentru exercitarea funcției de procuror general”, a precizat Roșioru.
”În ce privește reputația ireproșabilă nu voi da citire conținutului avizelor SIS în virtutea faptului că acestea au caracter restricționat. Avizele tuturor candidaților sunt pozitive”, a adăugat șeful CSP.
De asemenea, nici un candidat din cei șase nu au sancțiuni disciplinare nestinse, iar în privința lor nu sunt inițiate proceduri disciplinare.
Cât privește testarea la detectorul comportamentului simulat, concluzia CSP este că nici un candidat nu a picat testul respectiv.
CSP a stabilit data de 7 decembrie, ora 10.00, drept zi când cei șase candidați la funcția de Procuror General vor susține interviul. Fiecare candidat va avea 40 de minute pentru a prezenta motivația, date din experiența profesională și viziunea asupra activității în calitate de Procuror General.
”CSP va completa o fișă de evaluare. În etapa de interviu ideile trebuie structurate cât mai aproape de această fișă de evaluare”, a precizat Roșioru.
Potrivit noii Legi a Procuraturii, candidatura Procurorului General este selectată în cadrul unui concurs public de către Consiliul Superior al Procurorilor. Candidatura procurorului trebuie să fie acceptată de preşedintele ţării. Deputaţii urmează să amendeze şi Constituţia pentru ca noul mecanism de numire a Procurorului General să intre în vigoare.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>