CHIȘINĂU, 26 nov – Sputnik. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a acceptat CV-urile a șase pretendenţi la funcţia de Procuror General al Republicii Moldova. Este vorba despre procurorul general interimar, Eduard Harunjen, procurorii generali adjuncţi, Igor Serbinov şi Iurii Garaba, procurorul municipiului Chişinău, Igor Popa, procurorul şef anticorupţie, Viorel Morari şi procurorul sectorului Ciocana, Ruslan Caşu.
Agenția Sputnik Moldova a studiat aceste CV-uri din punct de vedere al semnului zodiacal în care s-au născut candidații la funcția de procuror. Astfel, la șefia Procuraturii Generale aspiră trei Lei, un Taur, o Fecioară și un Pește.
În semnul zodiacal Leu s-au născut Iurie Garaba, Igor Popa și Igor Serbinov. În zodia Taurului s-a născut Eduard Harunjen, iar Pește este Ruslan Cașu. În schimb, procurorul șef anticorupție Viorel Morari este născut în semnul zodiacal al Fecioarei.
Potrivit astrologilor, Leii dispun de o personalitate puternică, le place să conducă, să aibă subalterni şi adoră să dea ordine. Un post de director, administrator sau profesor ar fi perfect pentru Lei.
Taurii sunt reprezinții unuia dintre cele mai materialiste semne zodiacale. Ei vor obține succes în meserii precum cele din domeniul medical, afaceri imobiliare dar şi în meserii artistice.
Tot în afaceri imobiliare sunt buni și Peștii. Potrivit astrologilor, Peștii sunt materialiști, iar dacă se vor imbogăţi, cel mai probabil o vor face din afaceri imobiliare.
Fecioarele au o judecată rece, iar spiritul de dreptate le recomandă pentru meserii precum cea de avocat sau de judecător. Persoanele născute în zodia Fecioarei sunt extrem de bine organizate, responsabile şi foarte chibzuite.
Următoarea etapă a concursului pentru funcția de Procuror General include examinarea dosarelor, testul la poligraf al candidaţilor, verificările pe care trebuie să le desfăşoare SIS şi examinarea stării de sănătate a acestora.
Preşedintele CSP, Mircea Roșioru, a declarat pentru Sputnik că procesul de desemnare a noului Procuror General ar putea să se încheie până la finele acestui an.
Conform criteriilor stabilite de noua Lege cu privire la procuratură, Procuror General va putea deveni persoana care întruneşte mai multe condiţii: este cetăţean al Republicii Moldova, cunoaşte limba de stat, are capacitate de exerciţiu deplină, are diplomă de studii superioare de licenţă şi diplomă de studii superioare de master în domeniul dreptului sau un alt act de studii în domeniul dreptului echivalent acestora.
De asemenea, candidatul trebuie să aibă o experienţă profesională de cel puţin 10 ani în domeniul dreptului, dintre care cel puţin 5 ani în funcţia de procuror. Pretendentul la funcţia de Procuror General trebuie să posede calităţi manageriale, să se bucure de reputaţie ireproşabilă, să nu fi fost tras la răspundere pentru săvârşirea vreunei infracţiuni, nu a deţinut în ultima jumătate de an până la anunţarea concursului calitatea de membru al CSP, iar în ultimii 3 ani nu a fost membru de partid şi nu a desfăşurat activităţi cu caracter politic.
Încă o condiţie pe care trebuie să o întrunească candidatul la funcţia de Procuror General este aceea de a fi apt din punct de vedere medical pentru exercitarea acestei funcţii.
Funcţia de Procuror General al Republicii Moldova a rămas vacantă în luna februarie, după ce Corneliu Gurin şi-a dat demisia.
Candidatura procurorului trebuie să fie acceptată de preşedintele ţării. Deputaţii urmează să amendeze şi Constituţia pentru ca noul mecanism de numire a Procurorului General să intre în vigoare.>
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>