L-am votat pe Sturza și guvernul lui a căzut după 9 luni.
L-am votat pe Filat și ăsta stă acum în penitenciarul nr.13. Apropos, văzând noutatea, un prieten (râde), mă priveşte în ochi şi-mi zice: ce, al vostru stă închis, da…? Am lăsat ochii în jos. Nu aveam un răspuns, atunci. Filat n-a fost al nostru, nici măcar nu mă cunoaşte, dar oricum, eu i-am dat un vot. Un vot aveam, doar unu şi pe acela i l-am dat. Cui?! Unui bandit.
L-am votat pe Chirtoacă. De trei ori. Rezultatul este catastrofal. O administrare mai proastă a Chişinăului decât cea pe care o avem acum, n-a mai fost: arhitectura, drumurile, comunalele & restul. Când s-a căsătorit, a trâmbițat, cu fast, de pe cea mai mare scenă a țării, dar când a divorțat a rugat (cică) discreție. Cui i-am dat votul?
L-am votat pe Ghimpu, în turul I. Am făcut-o şi pe asta. Și dacă cei alături de care a guvernat acesta furau și privatizau în stânga și-n dreapta — bănci, hoteluri, scheme frauduloase etc — atunci Ghimpu a privatizat Unirea! Și-a luat-o lui și n-o mai dă la nimeni. Măcar cu ceva să se aleagă și el din aflarea la guvernare. L-am votat. A luat 1,8 %. A discreditat, moșu, ideea. Păcat. Cui i-am dat votul?
Am votat-o pe Maia Sandu. Maia a pierdut alegerile în fața contracandidatului său. A pierdut la ea acasă, la Fălești, şi a luat 0,8% în Găgăuzia. Ăştia sunt doi indicatori foarte slabi, dar importanţi pentru profilul unui viitor preşedinte. Dacă Maia Sandu i s-ar fi adresa Irinei Vlah să-i deschidă uşa către locuitorii Găgăuziei, credeţi-mă că başcanul ar fi ajutat-o. Maia Sandu evită să vorbească despre Vlad Filat şi acesta este al treilea indicator slab pentru un viitor preşedinte. Cel mai mare succes de marketing politic al echipei PAS a fost fotografia Maiei cu un buchet de crizanteme albe în braţe şi cu un măr roşu în mană. În rest, nu Vă supărați…
Nu mă puneţi să-l critic pe Dodon. Nu-l critic fiindcă nu l-am votat.
Nu mă puneţi să-l critic pe Plahotniuc. Nu eu l-am votat. Eu îi critic pe cei, pe care i-am votat. Ce să cer de la Dodon? Cred eu că am mult mai multe de cerut de la cei pe care i-am votat. Așa văd eu, subiectiv, situația din Moldova. Am înțeles că asta-i logica democratiei reprezentative, ce se manifestă prin intermediul fiecărui vot: trebuie să ceri înainte de a vota! Să-l baţi pe al tău, dar să-l baţi tare, astfel încât oponentul lui să nu mai găsească loc unde sa-l lovească. Doar atunci o să avem pe cine vota.
Iurie Bădicu, producător muzical, textier, lector și publicist
Opiniile autorului ar putea să nu coincidă cu poziția redacției Sputnik Moldova.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>