Şeful PL nu vede cu ochi buni faptul că Băsescu a obţinut cetăţenia Republicii Moldova. Chiar dacă fostul preşedinte român, până recent prieten de suflet şi susţinător al liberalilor moldoveni, luptă şi el pentru „cauza vieţii" lui Ghimpu
Astfel, acum câteva zile, Mihai Ghimpu a participat la emisiunea „Puterea a patra", în cadrul căreia a fost invocat marele „eveniment al anului".
În mod surprinzător, bătrânul liberal s-a lăudat că nici măcar nu l-a felicitat pe Băsescu pentru faptul că a devenit cetățean moldovean cu acte în regulă.
Amintim că, joi, fostul preşedinte Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au depus jurământul de credinţă la Ambasada Republicii Moldova de la Bucureşti, cei doi obţinând şi cetăţenia Moldovei.
Mai mult decât atât, Ghimpu a asigurat că pe vremea când el „tăia şi spânzura" în ţară, adică pe când asigura interimatul funcţii de preşedinte al Republicii Moldova, aşa ceva nu avea cum să se întâmple
Liberalul a dezvăluit că au fost și pe atunci astfel de tentative, „dar nu a mers".
Ghimpu nu i-ar fi dat în ruptul capului cetăţenie lui Băsescu
De ce să nu fi dorit Ghimpu să-i dea cetăţenie lui Băsescu, dacă în perioada s-a de glorie în care a ajuns, prin forţa hazardului, în funcţia de preşedinte de ţară, fie şi interimar, a fost „purtat în braţe" de preşedintele de atunci al României şi chiar a fost făcut Doctor Honoris Causa în drept al Universităţii Bucureşti?
Explicaţia ar putea fi una simplă. Băsescu este bun să facă declaraţii unioniste la Bucureşti, nu însă şi la Chişinău, unde este „ocina" marelui unionist Ghimpu.
Ex-preşedintele român a fost întotdeauna, şi a rămas, un jucător activ. Prin urmare, devenind cetăţean moldovean, acesta se va implica, cel mai probabil, în viaţa politică de aici. Cunoscându-l bine pe Băsescu şi ţinând cont de evoluţia nu tocmai favorabilă a relaţiei dintre cei doi în ultima perioadă, Ghimpu îşi simte ameninţate poziţiile de unic şi înveterat luptător pentru unire.
Băsescu a vehiculat subiectul unirii cu precădere în perioade electorale, dar şi atunci când relaţiile sale cu justiţia din România nu erau tocmai romantice. Prin urmare, după dobândirea cetăţeniei Moldovei, Ghimpu ar putea să nu mai deţină monopolul în ceea ce priveşte speculaţiile pe această temă.
Am dubii că Ghimpu este unionist
Se zice că nou-ivitul „moldovean" ar pregăti anumite proiecte politice cu care să se lanseze în noua sa patrie, proiecte care, evident, nu-l iau în calcul şi pe unionistul Mihai Ghimpu. Pentru că, dacă ne amintim, fostul preşedinte român a pus la îndoială însuşi „unionismul" lui Mihai Ghimpu. Cu ceva timp în urmă, într-un moment de elan unionist, Băsescu a declarat: „Am dubii chiar şi cu Ghimpu că este în mod real unionist".
Ar mai trebui de adăugat că în ultima perioadă se vorbeşte tot mai des de o ruptură în cadrul Partidului Liberal, unele surse afirmând că prim-vicepreşedintele PL, ministrul Apărării Anatol Şalaru, ar pute chir să părăsească formaţiunea.
Un proiect în care Ghimpu lipseşte cu desăvârşire
Alte surse afirmă că după ce a obținut cetățenia Republicii Moldova, ex-președintele român Traian Băsescu ar pregăti lansarea unui proiect politic în țara noastră, în acest scop urmând să fie recrutate toate cadrele necompromise din cadrul PL. Evident, Mihai Ghimpu nu are rezervat un loc în fruntea acestei noi mişcări.
Dar dacă ţinem cont de faptul că Şalaru i-a amintit recent lui Ghimpu că el este de fapt fondatorul formaţiunii, rămâne de văzut cine va fi nevoit să plece din PL, în cazul în care problema va fi pusă în acest mod.
Mihai Ghimpu are totuşi dreptate într-o anumită privinţă: dacă Băsescu este un unionist convins şi îşi doreşte cu adevărat unirea celor două ţări, de ce să soliciţi cetăţenia unui stat pe care nu-l consideri în drept să existe?
În situaţia creată, am putea bănui că în turul doi al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu va vota pentru Igor Dodon, pentru că acesta i-ar putea retrage cetăţenia lui Băsescu, în cazul în care va accede în fotoliul prezidenţial.
Opinai autorului ar putea să nu coincită cu opinia redacţiei Sputnik.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>