CHIŞINĂU, 6 nov — Sputnik. Sâmbătă noaptea, forţele de ordine au desfăşurat operaţiunea „Nopţile albe", în urma căreia au fost depistaţi peste 30 de şoferi care conduceau mijloacele de transport în stare de ebrietate alcoolică.
Aceştia vor trebui să achite amenzi considerabile şi vor rămâne fără permis de conducere pe un termen de până la cinci ani.
O femeie de 38 de ani din capitală s-a ales cu dosar penal pentru că a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice şi fără permis de conducere.
Poliţiştii s-au alertat în momentul în care femeia a virat brusc, pentru a nu ajungă în vizorul inspectorilor. Aceştia au ajuns-o însă din urmă. În automobil mai era soţul şoferiţei şi copilul.
Cam o jumătate de oră poliţiştii au încercat să convingă femeia să treacă testul de alcoolemie, dar în zadar. Aceasta nu a dorit să facă testul nici la Dispensarul narcologic, oamenii legii fiind nevoiţi să intenteze un dosar penal.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.