CHIȘINĂU, 3 noi — Sputnik. Ministrul moldovean al Sănătății, Ruxanda Glavan, a declarat că se află în contact permanent cu colegii din România și monitorizează situația creată în urma accidentului naval din Delta Dunării cu implicarea a 14 medici din Moldova.
”Suntem în contact permanent cu colegii din România și monitorizăm situația în speranța că toți cei grav răniți se vor face bine”, a declarat Glavan.
Potrivit ministrului, un pacient este în stare gravă, doi pacienți în stare gravă-stabilă, iar restul se află în afara oricărui pericol.
”Pacientul grav va fi transferat la București”, a precizat Glavan.
Şase medici din Republica Moldova au fost răniţi în această seară, în Delta Dunării, România, după ce ambarcaţiunea cu care se deplasau s-a ciocnit cu o barcă în dreptul Milei 35. Trei dintre cei şase medici răniţi sunt în stare gravă. Medicii erau în Deltă împreună cu alţi opt colegi, toţi din Republica Moldova.