CHIȘINĂU, 30 oct — Sputnik. Până la ora 9:30 la cele 11 secții de votare deschise în România pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova au votat 374 de moldoveni, transmite corespondentul Sputnik la București, cu referire la datele prezentate de reprezentanții comisiei electorale de la secția de votare a misiunii diplomatice a Chișinăului în România.
Totodată, conform datelor prezentate, la secția de votare deschisă la Ambasada Republicii Moldova la București votaseră la acea oră 97 de persoane.
Astăzi, 30 octombrie, în Republica Moldova au loc alegeri prezidențiale. Pentru funcţia de președinte al Moldovei concurează nouă candidați. În ziua de duminică, 30 octombrie, la fel ca şi în ajun, agitația electorală este interzisă.
Pentru scrutinul prezidenţial au fost deschise 1981 de secţii de votare, 100 dinte acestea fiind instituite peste hotare. La secţiile deschise peste hotar pot vota şi cetățenii cu drept de vot care se află temporar pe teritoriul unei țări străine sau într-o călătorie în ziua alegerilor prezidențiale.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.