Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

A fost făcută lista persoanelor care vor plăti impozitul pe lux

© Sputnik / Evghenii PanasencoBancnote cu nominalul de 100 lei moldovenești
Bancnote cu nominalul de 100 lei moldovenești - Sputnik Moldova
Abonare
Din 1 iulie, în Codul Fiscal al Republicii Moldova a fost introdus noul impozit pe avere, care mai este numit „impozitul pe lux”.

CHIŞINĂU, 29 oct – Sputnik. Impozitul pe avere va fi achitat în 2016 de către 3 322 de persoane. Potrivit datelor Ministerului Finanţelor, 98 la sută dintre contribuabilii pasibili de a achita acest impozit sunt din municipiul Chişinău. 

„Impactul acestei măsuri asupra bugetului public naţional va fi de plus 50 de milioane de lei”, anunţă ministerul.

Din 1 iulie, în Codul Fiscal al Republicii Moldova a fost introdus noul impozit pe avere, care mai este numit „impozitul pe lux”. Această prevedere se pune în aplicare de la 1 ianuarie 2016.

Bancnote cu nominalul de 100 lei moldovenești - Sputnik Moldova
Republica Moldova
În Moldova se introduce un impozit suplimentar

Calcularea impozitului pe avere şi prezentarea avizelor de plată se va realiza de către oficiile fiscale teritoriale în termen de până la 10 decembrie pentru situaţia existentă la 1 noiembrie a anului de gestiune. 

Impozitul pe avere se va achita la bugetul de stat în termen de până la 25 decembrie a anului de gestiune.

Noul impozit va fi achitat de persoanele care au în proprietate imobile ce au o valoare estimată totală constituie 1,5 milioane şi mai mult şi o suprafaţa totală de 120 metri pătraţi şi mai mult. Cota impozitului reprezintă 0,8% din baza impozabilă. 

Potrivit calculelor, impozitul pe avere la o casă evaluată de cadastru la 1,5 milioane de lei va ajunge până la 12 mii de lei.

Autorităţile statului au decis că, în primul an, impozitul pe lux va fi aplicat doar în municipiile Chişinău şi Bălţi. Impozitul pe avere reprezintă impozitul aplicat asupra averii contribuabilului sub formă de bunuri imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv căsuţele de vacanţă, în cazul în care acestea satisfac condiţiile specificate în prezentul titlu. Excepţie fac doar terenurile.

Fluxul de știri
0