CHIŞINĂU, 26 oct – Sputnik. Inspectoratul General de Poliţie (IGP) a publicat, miercuri, imaginile video de la şedinţa de marţi în cadrul căreia 28 de poliţişti de patrulare au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie într-un dosar de corupere pasivă.
Efectivul poliţiei de patrulare a fost convocat la sediul central al instituţiei din Chişinău. Înainte de a începe acţiunea de reţinere, aceştia au fost salutaţi de şeful IGP Alexandu Pânzari şi procurorul şef anticorupţie Viorel Morari.
„Cu părere de rău, au fost atestaţi o serie de poliţişti care încălcau flagrant prevederile legale, manifestate prin luare de mită”, a declarat Pânzari.
„ E foarte rău că ne vedem în asemenea circumstanţe, dar aceasta este realitatea. Am să rog colaboratorii de poliţie, care vor fi numiţi, să facă un pas înainte şi să meargă cu procurorii”, a menţionat procurorul şef anticorupţie, Viorel Morari.
Poliţiştii reţinuţi au fost luaţi prin surprindere. Imediat ce erau apelaţi, acestora li se prezenta actul de învinuire şi acţiunile de corupţie concrete în care au fost implicaţi.
Procurorul şef anticorupţie a anunţat că toţi sunt reţinuţi pentru 72 de ore şi a rugat colegii să li se asigure persoanelor reţinute „haine de schimb pentru a nu sta în uniformă” în celule.
La aceeaşi şedinţă au fost premiaţi cu câte o mie de lei agenţii de circulaţie care au fost puşi în situaţii coruptibile, dar au refuzat mita.