CHIŞINĂU, 8 oct — Sputnik. Preşedintele României Klaus Iohannis a declarat după o întrevedere cu șefa diplomației europene, Federica Mogherini, că nici ţara sa, nici UE nu se vor amesteca în procesul de alegeri din Republica Moldova.
„S-a înțeles foarte bine că România nu are nu doar un interes special, ci şi un interes legitim în bunul mers al lucrurilor în Moldova. Am convenit să ne corelăm mult mai bine abordările în ce priveşte Moldova. Aceste abordări, evident, nu merg în sensul imixtiunii în Moldova, ci în sensul cel mai curat şi sincer de a sprijini Moldova în parcursul ei european, democratic. Alegerile sunt un capitol special şi am căzut de acord că ar fi incorect să ne amestecăm în procesul de alegeri. Deci noi — și același lucru îl va face și UE — vom fi atenți la ce se întâmplă, fără însă a ne implica pentru un candidat sau pentru alt candidat", a precizat Ionannis, citat de digi24.
Preşedintele român a mai spus că Moldova a constituit o temă „de mare interes" în cadrul întrevederii cu oficialul european, precizând că au decis să aibă o abordare comună în ceea ce priveşte ţara noastră.
Subliniind că această abordare va consta în sprijinirea Moldovei pentru ca aceasta „ să îşi consolideze instituțiile publice, să aibă o viaţă democratică solidă", Klaus Iohannis şi-a exprimat încrederea că parcursul Republicii Moldova „va fi în continuare cu faţă îndreptată spre Europ".
Alegerile directe pentru funcţia de președinte al RM sunt prevăzute pentru data de 30 octombrie. Este primul scrutin după anul 1996 în care președintele va fi ales în mod direct de către întregul popor. Începând cu anul 2000, președintele a fost ales de către Parlament cu votul a trei cincimi din numărul deputaților. Însă la 4 martie curent Curtea Constituțională a RM a anulat modificările operate în Constituție la 5 iulie 2000. Astfel, a intrat din nou în vigoare mecanismul precedent de alegere a președintelui: în mod direct, de către întregul popor
Comisia Electorală centrală a înregistrat 12 candidaţi la funcţia de preşedinte al ţării.